Cu o vreme mai degrabă de toamnă în golul alpin, administratorii Gondolei Sinaia fac noi pregătiri pentru deschiderea sezonului de schi. „Am pornit ceva mai devreme producția azi, dar mai avem mult de lucru”, au anunțat, sâmbătă noapte, administratorii Gondolei Sinaia.
Misiunea administratorilor Gondolei Sinaia este una extrem de dificilă pentru amenajarea pârtiilor de schi, în condițiile în care la munte nu a nins, iar temperaturile sunt mai degrabă de toamnă târzie.
„Am pornit ceva mai devreme producția azi, dar mai avem mult de lucru. Inversiune termică acum la 2000 unde sus avem in jur de -2 și jos, la îmbarcare Soarelui, în sfârșit un -7 mai sănătos, cu umiditate 95.
Sus e un strat de bază mai zdravăn cât de cât, de la jumate însă, lucrăm de la piatră și smocuri de iarbă. Sigur, e bine că lucrăm și așa, șontâc și chinuit.

Prognozele iarăși se schimbă, alte câteva zile de căldura anunțate spre mijlocul săptămânii viitoare, în fine, asta este, văzând și făcând.
Pic cu pic se face mare, o veni și ziua aia în care anunțăm ca deschidem o pârtie și voi ne certați, cuuum, doar unaaaa?!?”, au anunțat, sâmbătă noapte, administratorii Gondolei Sinaia.
Într-o notă optimistă, în urmă cu câteva zile, administratorii Gondolei Sinaia au anunțat că „intern, am stabilit ca target data de 19 decembrie pentru deschiderea sezonului de schi, cu una, două pârtii în Soarelui, asta dacă nu ninge absolut deloc”.
„Targetul este pur teoretic, pentru că depindem de temperaturi, vânt, umiditate”, au menționat, la acea dată, administratorii Gondolei Sinaia.

Sa vina căldura..Amin
Cand ati avut sezon bun ,ati cam uitat de angajați ..Good never sleep 🥰