Corina Ungureanu, marea campioană a României, a postat, sâmbătă, un mesaj dur la adresa CSM Ploiești, la scurt timp după evoluția gimnastei Sabina Enache de la Campionatul Mondian de la Baku. Sportiva Sabina Enache, legitimată la CSM Ploiești, a fost umilită de conducerea clubului care a propus înjumătățirea indemniației sportivei.
Gimnasta Sabina Enache participă, sâmbătă, la Campionatul Mondial de la Baku. Imagini din timpul competiției au fost postate pe pagina de Facebook a secției de Gimnastică Ritmică a CSM Ploiești.
În ciuda performanțelor obținute la competițiile naționale și internaționale, gimnasta Sabina Enache a fost umilită de conducerea CSM Ploiești care a propus înjumătățirea indemniației sportivei.
Citește și: Gimnasta Sabina Enache, la Cupa Mondială de la Baku. Imagini impresionante cu evoluția tinerei care a fost umilită de conducerea CSM Ploiești
Mesajul Corinei Ungureanu la adresa CSM Ploiești:
„Un copil frumos, un copil crescut aici, la Ploiești care ne reprezintă la nivel înalt în competiții internaționale! Bravo, Sabina!
Este obligatoriu ca ploieștentii să te cunoască, să te urmarească și să te susțina! Foarte puțini sportivi ploieșteni ne reprezintă la nivel înalt internațional la acest moment și tu esti unul dintre ei!
Simona Puiu și Liliana Băescu, două antrenoare ” nebune” care nu se lasă și iubesc ceea ce fac de mulți ani cu rezultate foarte bune!
Sper ca acest club numit CSM Ploiesti să se aplece către ce au de condus, coordonat, sustinut si bugetat.
Fără sportivi si antrenori vor conduce, manevra sau bugeta doar salariile celor din birouri+ neapărat o echipă de orice, musai pe bani mulți!
Mulți văd, puțini cunosc! Performanța în sport o fac doar cei acreditați s-o facă, adică antrenorii si sportivii. Cei din aparatul administrativ, plin ochi și peste, trebuie să sustină ce scrie în fișa postului= SPORTUL!”.