Angajații din mai multe instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii au declanșat, luni, grevă generală „pentru eliminarea inechităților salariale și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă”. Sindicatele nu exclud ca, în lipsa unor soluționări favorabile a doleanțelor, să existe riscul ca pensiile și prestațiile sociale să nu fie acordate la timp. Pe durata grevei generale va fi întrerupt programul de lucru cu publicul.
Angajații Casei Județene de Pensii Prahova, precum și din alte instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii, au intrat, luni, în grevă generală, solicitând „eliminarea inechitățiloir salariale, dar și îmbunătățirea condițiilor de muncă”.
„Întrucât, în urma întrevederii de de la Guvern, de vineri, nu a fost avansată nicio soluție cu privire la revendicările noastre, vom urma calendarul stabilit. A fost un dialog în care s-a luat act de solicitările noastre, până la acest moment nu avem schimbări.
Greva ce se va desfășura de mâine în instituțiile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nu reprezintă nimic altceva decât o manifestare a nemulțumirii profunde existente în rândul nostru”, a anunțat, duminică, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Prezent la Ploiești, Alexandru-Adrian Ionică, vicepreședintele Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, dar și președinte al Sindicatului Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii a anunțat că „greva generală va continua până când doleanțele angajaților vor fi soluționate”.
Citește și: Grevă generală la Casa Județeană de Pensii Prahova. Nu se lucrează cu publicul
Întrebat de Observatorulph.ro dacă există riscul să nu fie acordate la timp pensiile și prestațiile sociale, președintele Sindicatului Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii a susținut că „există acest risc în cazul în care guvernanții nu vor lua în seamă doleanțele angajațiilor din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii”.
De altfel, într-un comunicat postat în urmă cu o zi pe rețelele de socializare, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii anunța că își cere scuze „pentru orice disconfort generat beneficiarilor noștri și îi apreciem pentru înțelegerea de care au dat și dau dovadă în aceste momente”.
Reamintim faptul că greva generală a fost declanșată, la nivel național, în instituțiile din subordinea Ministerului Muncii, la acest protest participând membrii sindicatelor afiliate la FSMM, cât și angajații neafiliați în sindicate.
„La muncă egală, salarii egale!”
Principala doleanță a protestatarilor o reprezintă „eliminarea inechităților salariale și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă”.
„Această acțiune vine în contextul eforturilor constante ale Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obține condiții de muncă optime și remunerare echitabilă. Membrii sindicatelor au considerat că, greva este un pas necesar pentru a atrage atenția asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajații din instituțiile Ministerului Muncii.
Creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal au determinat angajații să acționeze pentru a obține schimbări concrete și sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri”, se arată în comunicatul de presă al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Luni, a fost declanșată grevă generală inclusiv la mai multe instituții din Prahova, aflate în subordinea Ministerului Muncii.
Angajații au ieșit în fața instituțiilor și au purtat pancarte prin care și-au exprimat doleanțele legate nu doar de salarizare, dar și de lipsa de personal, solicitând, totodată, condiții de muncă optime, precum și plata orelor suplimentare.
„Lipsă acută de personal!”, „Dorim un tratament echitabil!”, „Promisiunile voastre sunt în mâinile noastre”, „Condiții de muncă adecvate” și „La muncă egală, salarii egale” sunt doar câteva mesaje ale angajaților care au protestat, luni, în Prahova, în fața instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii.

