Trei șoferi din Prahova s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier în ultimele 24 de ore. Unul dintre ei, de 66 de ani, avea o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 13.45 polițiștii Orașului Plopeni, în timp ce acționau pe Bulevardul Republicii din oraș au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Târgșoru Vechi.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul figurează cu dreptul de a conduce Suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Tot ieri, 3 ore mai tarziu, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un polițist, care se afla în timpul liber, despre faptul că pe raza satului Bobolia, conducătorul unui autoturism se deplasează haotic.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de îndată în zona indicată unde au identificat și ulterior oprit autoturismul în cauză.
În urma controlului efectuat i-au fost solicitate conducătorului auto documentele prevazute de lege, ocazie cu care acesta a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Poiana Câmpina.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Citește și: Șofer vitezoman, prins conducând cu 227 km/h pe autostrada spre mare
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Noaptea trecută, în jurul orei 23.30 polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce acționau în incinta Parcului Municipal Vest au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiu.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu permisul ANULAT.
Citește și: Accident cu mai multe mașini în Cocorăștii Colț. Șoferul care l-a provocat era băut și avea o alcoolemie de 1,14 [GALERIE FOTO]
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau anulată.