- Publicitate -

Vreme rece și ninsori la munte în Prahova. Risc însemnat de avalanșe în Bucegi

Atenționarea de vreme rece și de ninsori moderate la munte, precum și de risc însemnat de avalanșe în zonele înalte din Bucegi este valabilă până joi, la ora 20.00. Pe pantele mai înclinate, stratul de zăpadă proaspătă poate aluneca peste straturile mai vechi, mai ales în condiții de supraîncărcare, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni mici și medii, în cazuri izolate inclusiv prin angrenarea unor straturi mai vechi, încă instabile.

Primăvara se mai lasă așteptată în Prahova. La Ploiești, vremea se menține rece și, joi, este anunțat un nou val de ploi. Începând cu data de 17 aprilie, potrivit ANM, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată.

La munte, în schimb, vremea se menține rece până săptămâna viitoare și sunt anunțate noi ninsori. Temperaturile rămân negative în această perioadă, iar joi, 15 aprilie, până la ora 20.00, este valabilă o atenționare de risc însemnat de avalanșe.

Astfel, la altitudini de peste 1800 m, potrivit ANM, „pe pantele mai înclinate, stratul de zăpadă proaspătă poate aluneca peste straturile mai vechi, mai ales în condiții de supraîncărcare, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni mici și medii, în cazuri izolate inclusiv prin angrenarea unor straturi mai vechi, încă instabile”.

La altitudini mai mici de 1800 de metri, spun meteorologii, „va mai ninge local, dar zăpada care se va depune va avea, în general, o priză relativ bună cu vechiul strat umezit, în proces de consolidare prin îngheț, ninsorile venind preponderent prin transformarea din ploi și lapovițe în precipitații solide”.

„La supraîncărcări mari se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici, mai ales pe pantele cu acumulări mai importante, de la altitudini de peste 1500 m”, a precizat ANM.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi