Incidentul a avut loc săptămâna trecută. O cititoare a Observatorulph.ro a semnalat că atât ea, cât și alte 20 de persoane au așteptat o oră și jumătate ca să se vaccineze, reclamând că de vină ar fi personalul medical. În replică, conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești susține că a fost vorba de o întârziere în livrarea vaccinului și că timpul de așteptare nu a fost atât de mare.
Cititoarea Observatorulph.ro a semnalat faptul că a fost programată la ora 14.00 la vaccinare, însă, alături de alte 20 de persoane, a fost nevoită să aștepte până la ora 15.45.
„M-am prezentat la centrul de vaccinare de la Secția Boldescu din Ploiești, conform programării, pentru efectuarea rapelului. Programarea era făcută pentru ora 14.00, însă a trebuit să aștept, alături de alte 20 de persoane, până la ora 15.45. Am sunat inclusiv la DSP să văd ce se întâmplă, dar nu am putut să aflu un punct de vedere”, a precizat cititoarea Observatorulph.ro, care susține că de vină ar fi fost refuzul de completare a fișelor de către una dintre cadrele medicale.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în urma cercetării efectuate, susține însă că nu este vorba de o deficiență din partea personalului medical.
„A întârziat vaccinul de la DSP și a fost o desincronizare. Timpul de așteptare nu a fost însă atât de mare cum se precizează în sesizare. Este vorba despre o desincronizare cu privire la livrarea vaccinului”, a declarat dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, precizând că vina pentru această situație nu poate fi pusă pe seama cadrelor medicale și că, din contră, cu toate că există o criză acută de personal, se fac eforturi pentru a preîntâmpina orice fel de deficiențe.
De altfel, dacă perioada de așteptare între ora menționată în programare și timpul estimat pentru vaccinarea propriu-zisă este mai mare sau în cazul în care perioada de livrare a vaccinului se amână pentru o dată ulterioară există prevăzută o procedură de anunțare a persoanelor programate.
