Câmpinenii, și nu numai, sunt așteptați pe 8 ianuarie să sărbătorească cei 517 ani de atestare documentară. Ziua celui de-al doilea municipiu al Prahovei va fi marcată, în sala mare a Casei de Cultură, printr-un spectacol deosebit, ce va cuprinde și lansările unor cărți de colecție.
Evenimentele vor începe la ora 14.
Publicațiile care vor fi prezentate la aniversarea celor 517 ani de la data atestării documentare a localității sunt:
– Ediția facsimilată (2019) a primei (și celei mai valoroase) istorii a Câmpinei (apărută în 1924, azi raritate): „Monografia orașului Câmpina. Istoric și documente” de Stoica Teodorescu.
– Cartea-album „Câmpina pe vremea bunicilor noștri” a profesorului muzeograf Alin Daniel Ciupală (2019).
– Volumul „Mărturiile contemporanilor la făurirea României Mari” al istoricului Codruț Constantinescu (2019).
Programul va fi punctat de momente artistice susținute de trupa de teatru „Mircea Albulescu” a Casei de Cultură, de grupul vocal „Plai câmpinean” și ansamblul folcloric „Ghiocelul”.
Seara, de la ora 18.00, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Câmpina și ghidul de turism Mădălin Focșa, un pasionat cercetător al surselor istorice locale, vor celebra cei 517 ani de la atestarea documentară a localității printr-o comunicare cu proiecție video, care va prezenta cea mai importantă descoperire a anului 2019.
„Din arhivele rusești, din colbul documentelor epocii baroce a Ecaterinei cea Mare (sec. al XVIII-lea), veți putea vedea (în premieră absolută în țară) o modestă schiță de plan în creion – necunoscută până acum – ce reprezintă zona târgului Câmpina. Documentul cartografic, de mare valoare istorică, a fost identificat de curând la Moscova.
Comunicarea este dedicată pasionaților de istorie locală, în special persoanelor active care, fiind la lucru in cursul zilei, nu vor putea fi prezente la tradiționala manifestare dedicată Zilei Câmpinei”, este anunțul lui Mădălin Focșa.
Detalii și pe pagina https://www.facebook.com/events/460899734825906/
Sursa foto: https://www.facebook.com/events/548810832337952/