Începutul de an nu aduce modificări majore cu privire la vreme. Valorile termice, deși vor avea ușoare variații, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, potrivit ANM.
Temperaturile maxime se vor situa, potrivit ANM, la 2…5 grade Celsius și minimele vor fi de -5…-2 grade Celsius.
Temperaturi diurne ușor mai ridicate, cu precădere în zonele deluroase, vor fi în jurul datei de 4 ianuarie, când media regională va fi de 5…7 grade Celsius.
„Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului de referință, dar în special în prima săptămână, probabilitatea pentru precipitații fiind mai ridicată după data de 8 ianuarie”, a anunțat ANM.
La munte, zilele de 3 și 4 ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic diurn peste cel normal al perioadei din an, cu maxime diurne ce vor atinge și valori pozitive în masivele vestice, dar și la altitudini de sub 1400 m în restul zonei montane.
„În celelalte zile din interval, temperaturile maxime se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an și vor fi, în medie, de -5…-2 grade. Minimele nocturne, în general apropiate de normal, se vor situa într-un ecart mediu de -10…-5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere începând din data de 6 ianuarie”, a precizat ANM.