romario moise

Romario Moise este un tânăr de 21 de ani din Ploiești, care a ajuns în câțiva ani să joace alături de unele dintre cele mai importante figuri ale fotbalului românesc.

 

Este unul dintre jucătorii echipei Astra Giurgiu alături de care își clădește, speră el, un viitor glorios în lumea fotbalului.

Absolvent al Liceului Tehnologic 1 Mai Ploiești, tânărul de 21 de ani și-a dedicat ultimii ani fotbalului și spune că aici este toată viața lui. Mânat de o ambiție desăvârșită, acesta a reușit să evolueze din liga a 3a de la Astra 2, în prima ligă a României, la echipa principală. Acum, după ce Astra Giurgiu a reușit performanța de a se califica în Europa League, putem spune despre Romario că este ploișteanul cu care ne putem mândri, un exemplu pentru toți micii fotbaliști care își doresc ascensiune în domeniu.

Cum ai început să joc fotbal? De la ce vârstă și unde?

Fotbal joc din totdeauna dar profesionist am început la vârsta de 11 ani jumătate la școala de fotbal a lui Daniel Chiriță, în Ploiești.

Cum ai ajuns la Astra?

La Astra am ajuns din dorința mea pentru că era o echipa de prima ligă și îmi doream să ajung să joc la un nivel înalt. Am intrat în echipă de pe vremea când încă jucau la Ploiești, și de aici am plecat alături de ei, spre Giurgiu.

Care a fost ascensiunea în cadrul echipei?

Am progresat ajungând la echipa a 2 a a clubului care evolua atunci în liga a III-a , după am ajuns la prima echipă. Am muncit mult și conducerea mi-a apreciat meritele prin promovarea la echipa principală.

Cum te înțelegi cu colegii?

Toți colegii sunt niște băieți extraordinari și de mare caracter,mă inteleg foarte bine cu toate lumea.

Ți-a fost greu sa te adaptezi?

La început a fost un pic mai greu , nu știam ce înseamnă să joci la nivelul ăsta, dar după m-am adaptat și acum sunt unul de-al lor.

Ce înseamnă fotbalul pentru tine?

Fotbalul, pur și simplu este viata mea , nu-mi imaginez viața fară fotbal.

Care sunt planurile de viitor?

Îmi doresc să ajung un jucător important pentru club și pentru fotbalul românesc.

Câte meciuri ai jucat în liga A?

Deocamdată am jucat doar un meci în liga A , am mai jucat în cupa României și Cupa Ligii.

Vei juca și în Europa League?

Am avut ocazia sa fiu pe bancă în meciul de la Londra cu West Ham și sper sa am ocazia să și joc!

Ce simți când ești pe teren sub privirile a mii de suporteri?

Împlinire sufletească. E o senzație ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Știu că în toată țara sunt mii de amatori de fotbal care ar da orice să fie în locul meu. Sunt extrem de fericit când mă aflu pe teren. Mă bucur că mi-am împlinit visul și sper că voi evolua din ce în ce mai mult.

Care e cea mai mare împlinire a ta în carieră?

Cu echipa, câștigarea campionatului Romaniei , a Supercupei și calificarea în grupele Europa League. Pentru mine, faptul că am reușit să ajung alături de ei.

Ce părere au părinții tăi despre cariera ta?

Am avut mare noroc cu părinții mei pentru ca m-au susținut întotdeauna și m-au încurajat foarte mult. Acum nu ne mai vedem așa des, dar vorbim zilnic și îi țin la curent cu tot ceea ce fac. Sunt mândri de mine și mă susțin necondiționat.

 

Mai ai timp și de viață personală?

Da, mai puțin , dar acesta este fotbalul, cere multe sacrificii și sunt dispus să fac tot ce îmi stă în putință, indiferent la ce trebuie să renunț. Asta am ales să fac și asta îmi place cel mai mult.

În Ploiești mai stai? Când?

Da, locuiesc în Ploiești dar mai mult suntem prin cantonamente

Un mesaj pentru juniorii care te pot avea ca exemplu.                        

Niciodată să nu își piardă speranța, indiferent de barierele pe care le întâlnesc!