Începând cu data de 20 iulie 2025, Legea 135/2025 intră în vigoare. Această lege modifică Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 în sensul cu sportul va deveni mai accesibil persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Legislația privind educația fizică și sportul se va modifica de duminică, conform unei legi publicată în Monitorul Oficial pe 17 iulie 2025, astfel încât persoanelor cu dizabilități intelectuale, alături de cele cu dizabilități fizice, să le fie mai accesibilă practicarea sportului.
În esență, se stabilește, prin Legea 135/2025, aplicabilă din 20 iulie, modificarea mai multor prevederi ale Legii 69/2000 a educației fizice și sportului, pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități intelectuale la sportul de performanță.
Astfel, începând de astăzi, „autoritățile administrației publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoane cu toate tipurile de handicap, așa cum sunt prevăzute în legislație, în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate, precum și mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiții naționale și internaționale destinate lor”.
De asemenea, în lege va scrie că sportul pentru persoanele cu nevoi speciale reprezintă un complex de activități desfășurate în condiții specifice în grup sau individual de către persoane cu toate tipurile de handicap.
Alte prevederi ale Legii 135/2025
Art 18: „(Autoritățile locale – n.r.) conlucrează cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și cu Comitetul Național Paralimpic în finanțarea și derularea programelor privind pregătirea și participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice și Jocurile Mondiale Special Olympics, precum și pentru promovarea valențelor educative ale olimpismului”;
Art 36, alin.3: „Prin excepție, se pot constitui Federația sportivă națională «Sportul pentru toți», Comitetul Național Paralimpic, pentru persoanele cu nevoi speciale, și Comitetul Național Special Olympics, pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, ca persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, având ca membri persoane fizice și persoane juridice cu activitate specifică în domeniu.”
Art 65, aln.3: „Pe durata convocării sportivilor în loturile naționale ale României, obligația plății primelor de asigurare revine federațiilor sportive naționale, cu excepția situațiilor în care regulamentele internaționale au alte prevederi. Aceeași obligație revine Comitetului Olimpic și Sportiv Român, respectiv Comitetului Național Paralimpic, pentru loturile care participă la Jocurile Olimpice, respectiv la Jocurile Paralimpice și Jocurile Mondiale Special Olympics sau la alte competiții organizate sub egida Comitetului Internațional Olimpic.”

Legea parcarii pe trotuar nu se schimba? Noroc ca am rezolvat problema celor 1 olimpici cu handicap…