spot_img
- Publicitate -

Sportivii de la CSM Ploiești, la Campionatul Mondial de Kempo

Data:

Trei sportivi de la CSM Ploiești au reușit să obțină zece medalii de aur, argint și bronz la Campionatul Mondial de Kempo din Portugalia.

- Publicitate -

Rezultate de excepție pentru trei sportivi ai Secţiei de Kempo a CSM Ploieşti. Prezenţi la cea de-a 21-a ediţie a Campionatului Mondial de Kempo din Portugalia (Caldas da Rainha), cei trei sportivi se întorc acasă cu 10 medalii, respectiv șapte medalii de aur, două de argint şi una de bronz.

„Dintre acestea, șase au fost obţinute la Campionatul Mondial şi alte patru la „World Open Cup Kempo All Styles”, o competiţie pe care Federaţia Internaţională a organizat-o simultan pentru a le oferi mai multe meciuri unora dintre sportivi”, a anunțat CSM Ploiești.

Performanța sportivilor antrenați de Horia Rădulescu este cu atât mai mare cu cât Robin Mihai (13 ani) şi Richard Oghinciuc (12 ani) au fost nevoiţi să lupte şi la categorii superioare atât ca vârstă, cât şi ca greutate, pentru că nu aveau adversari la categoriile lor.

Incendiu violent la o casă din Gornet Cricov – VIDEO

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, luni dimineață, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o casă în satul Țărculești, comuna Gornet Cricov....
- Publicitate -

Rezultate obținute de sporticii Secției de Kempo

Robin Mihai (13 ani, 50 kg) – Campionatul Mondial de Kempo IKF

  • aur la submission la categoria 14-16 ani, -50 kg;
  • aur la semi-kempo la categoria 12-14 ani, -55 kg;

World Open Cup Kempo All Styles

  • aur la semi-kempo la categoria 11-13 ani, -50 kg;
  • aur la submission Gi (cu kimono) 11-13 ani, -50 kg;
  • Robin Mihai kempo

Robin Mihai

Richard Oghinciuc (12 ani, 70 kg) – Campionatul Mondial de Kempo IKF

- Publicitate -
  • aur la full-kempo la categoria 14-16 ani, 70 kg;
  • aur la semi-kempo la categoria 12-14 ani, 70 kg;
  • argint la submission la categoria 14-16 ani, 70 kg;

World Open Cup Kempo All Styles

  • argint la semi-kempo la categoria 11-13 ani, 70 kg;
  • bronz la submission Gi (cu kimono) 14-15 ani, 70 kg;

Richard Oghinciuc

Alexandru Dinu (17 ani, 95 kg) – Campionatul Mondial de Kempo IKF

  • aur la knockdown la categoria 16-18 ani, 90 kg.

Alexandru Dinu

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Oborul, locul din Ploiești unde se vinde orice, la preț negociabil

OBORUL este situat într-o zona strategică a orașului Ploiești...

Locul din Ploiești unde mănânci sănătos și gustos într-un decor de vis

În colțul de rai numit Rarisimo Garden, oaza de...

Imagini cu grindina cât oul de porumbel din Prahova

O furtună puternică a măturat, ieri, mai multe localități...

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cine ar putea fi noul director la TCE Ploiești – SURSE

Surse din administrația locală susțin că viitorul șef al...

Sunteți de acord să plătiți chirie pentru parcarea de la bloc?

Observatorul Prahovean lansează un nou sondaj de opinie online...

Primăria Bucov, parc fotovoltaic pentru a scăpa de facturi

Mai multe primării din Prahova participă la un program...

Incendiu violent la o casă din Gornet Cricov – VIDEO

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, luni dimineață,...

Ce se întâmplă cu DJ 102 I, Valea Doftanei – Brașov

Reabilitarea și modernizarea DJ102I, care face legătura între Valea...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată...

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

„Nutriție – Succes în Sport”, la Ploiești

CSJ Prahova organizează evenimentul „Nutriție – Succes în Sport”...

Petrolul-Farul, meciul care îi poate scăpa pe lupi de griji

„Lupii” vor juca luni, de la ora 18.00, pe...

O victorie mare

Astăzi, 26 aprilie 2025, în Sala Olimpia din Ploiești,...

CSM BBA Petrolul Ploiești – BC CSU Sibiu, sâmbătă, la Ploiești

CSM BBA Petrolul Ploiești încheie, sâmbătă, sezonul regulat al...
- Publicitate -

Curse de galop și trap, duminică, la Hipodromul Ploiești

Hipodromul Ploiești găzduiește, duminică, cea de-a doua reuniune oficială...

Super spectacol în Sala Olimpia. Tribună dedicată sportivilor prahoveni

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 16:00, la Sala Olimpia...

A plecat antrenorul principal de la Petrolul? Ce spune Tudor

Presa sportivă a speculat ieri un posibil conflict pe...

Salariul șefului LPF, cât al directorului OMV Petrom

Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a...