Singura echipă de handbal senioare din Prahova, CS Activ Prahova – Ploiești, angrenată în competiții naționale, nu are o sală unde să-și desfășoare meciurile. Directorul CSM Ploiești, Dănuț Burghelea, nu a aprobat cererea clubului de handbal feminin de a închiria Sala Olimpia pentru desfășurarea turneului de promovare în Liga Florilor.
În timp ce gimnastele de la Secția de Gimnastică Ritmică a CSM Ploiești sunt umilite, prin înjumătățirea indemnizațiilor, pe motiv că nu există buget, clubul refuză închirierea, pe bani, a Sălii Olimpia pentru competiții naționale.
Concret, în data de 2 aprilie, CS Activ Prahova – Ploiești a solicitat Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești închirierea Sălii Olimpia din Ploiești, în perioada 09 – 12 mai, pentru organizarea, în parteneriat cu Federația Română de Handbal, a Turneului Final de promovare în Liga Florilor..
În adresa transmisă de CSM Ploiești, care poartă semnătura directorului clubului, Dănuț Burghelea, numit în funcție în calitate de consilier personal al primarului Andrei Volosevici, se preciează, însă că, „în perioada solicitată de dumneavoastră , sunt programate antrenamente și planificate competiții oficiale organizate de Clubul Sportiv Municipal Ploiești”.
„În răspunsul transmis de domnia sa ne-a comunicat cum că sunt programate antrenamente și competiții. Nu știu ce competiții, pentru că, din câte știu, baschetul a cam încheiat, turneele finale la handbal se țin la Plopeni, la Mioveni, în alte localități.
Nu cred că era, să spun așa, de dat deoparte o competiție de genul acesta în care publicitatea pe care ți-o faci, mai ales într-un an în care Ploieștiul este Capitala Tineretului, competiție la care participă reprezentantele a șapte județe, și la nivel înalt…
Având toate obiectivul de promovare în Liga Florilor, adică în prima divizie a handbalului românesc, nu știu să cataloghez. Este un lucru care, din punctul meu de vedere, trebuia onorat. Asta a fost singura solicitare pe care am făcut-o. Toate cheltuielile le suporta clublul nostru ”, susține Silviu Crângașu, directorul CS Activ Prahova – Ploiești, care a preciat că închirierea sălii era contra-cost.
În lipsa unui acord de la CSM Ploiești, echipa de handbal senioare este nevoită ca, la competiții, să se deplaseze în alte localități din județ care dețin în administrare asfel de săli.
„În situații de genul acesta nu ne rămâne decât să ne relocăm. Să căutăm variante să plecăm din Ploiești și să mergem în alte localități sau în altă localitate unde există o sală pe care putem să o folosim”, susține Silviu Crângașu, directorul CS Activ Prahova – Ploiești, care consideră că, pentru promovarea Ploieștiului, dar și a acestui sport, „nu cred că era de dat deoparte o competiție de genul acesta”.
Termenul limită până la care ar fi putut fi transmis un răspuns la Federația Română de Handbal, cu privire la posibilitatea desfășurării jocurilor la Ploiești a fost 15 aprilie. Prin urmare FRH va organiza competiția la Iași.
Citește și: Scandal la CSM Ploiești, după ce gimnasta Sabina Enache a fost umilită de șeful clubului. Consilierii i-au cerut demisia directorului Dănuț Burghelea – VIDEO
Reamintim faptul că Echipa CS Activ Prahova – Ploiești a obținut locul II în clasament, fapt care i-a permis participarea la turneul de promovare în Liga Florilor, practic pentru ultima treaptă de clasificare.
Mai trebuie spus că sportivele de la CS Activ Prahova – Ploiești au reușit să aducă, în cei trei ani de la înființarea clubului, numeroase premii la Ploiești.
Reamintim că, de la 1 ianuarie, handbalistele de la Activ Prahova Ploiești nu se mai pot antrena și nici juca meciurile oficiale de pe teren propriu pe terenul de la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, condus de Dănuţ Burghelea, consilierul personal al primarului Volosevici (membru PNL și candidat pentru un nou mandat din partea PSD), a refuzat prelungirea contractului de închiriere a sălii clubului Consiliului Județean Prahova, deși acesta era un bun platnic.
Atunci, directorul CSM Ploiești a invocat același motiv ca și acum: De ce le-a dat afară conducerea CSM Ploiești din Sala Olimpia pe handbalistele de la Activ Prahova Ploiești