- Publicitate -

Noul antrenor al Petrolului, mesaj pentru suporteri: ”Mergem la Cluj să câștigăm!”

Antrenorul echipei Petrolul, Laszlo Balint, a declarat înaintea următorului meci de campionat, cu U Cluj, în deplasare, că își dorește victoria.

”Este un privilegiu să antrenez Petrolul, iar presiunea rezultatelor este firească. Am pregătit meciul cu Cluj în maniera câștigării tuturor celor trei puncte”, a spus Balint, în cadrul unei conferințe de presă susținută la club și care poate fi urmărită integral la finalul textului.

Meciul cu U Cluj se va disputa sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 21:30 și va fi transmis de cele mai importante canale de sportt din România.

Altfel, urmează o serie de ”foc” pentru lupii galbeni. Potrivit fcpetrolul.ro, Liga Profesionista de Fotbal a anunțat programul rundelor 5, 6 și 7 din play-out, comprimate să se desfășoare în interval de 11 zile, în condițiile în care avem parte și de o etapă intermediară.

Pentru „lupi”, cele trei jocuri vor fi întinse pe durata a fix o săptămână, seria debutând luni, 22 aprilie, atunci când, pe „Ilie Oană”, se va desfășura partida FC Petrolul – UTA Arad. Apoi, joi, 25 aprilie, echipa lui Laszlo Balint va juca în deplasare, la Sibiu, pentru ca luni, 29 aprilie, să primească replica lui FC Botoșani.

Iată, însă, cum arată programul „galben-albaștrilor” până la finalul lunii aprilie:

Play-out/Etapa a 4-a

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 21.30: Universitatea Cluj – FC Petrolul

Play-out/Etapa a 5-a

Luni, 22 aprilie, ora 19.00: FC Petrolul – UTA Arad

Play-out/Etapa a 6-a

Joi, 25 aprilie, ora 19.00: FC Hermannstadt – FC Petrolul

Play-out/Etapa a 7-a

Luni, 29 aprilie, ora 17.30: FC Petrolul – FC Botoșani.

A mai rămas, astfel, de stabilit doar țintarul meciurilor cu Oțelul Galați (acasă) și Politehnica Iași (deplasare), cele care vor închide stagiunea 2023-2024 a Superligii.

VIDEO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi