Petrolul Ploiești a pierdut acasă cu ilfovenii de la FC Voluntari, scor 4-0, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-out-ului. Potrivit GSP.ro, golurile meciului au fost marcate de Rață (20′), Armaș (24′), Nemec (45′ + 5) și Merloi (60′).
În minutul 20, Vadim Rață a deschis scorul printr-o lovitură de cap din centrarea livrată de Naser Aliji, de pe flancul stâng al ofensivei celor de la Voluntari. Reluarea lui Rață a avut loc de la marginea careului mic.
Patru minute mai târziu, Igor Armaș, căpitanul și stoperul celor de la Voluntari, a dus scorul la 2-0 printr-o lovitură de cap, după ce Vadim Rață i-a așezat mingea ideal din corner.
Scorul a început să capete proporții, în minutul 45 + 5, chiar la ultima fază din prima repriză. Adam Nemec l-a învins pe nefericitul Zima, reluând din interiorul careului la colțul lung, după ce a trecut foarte ușor de Huja.
Merloi, decarul celor de la Voluntari, a închis tabela în minutul 60. Boboc i-a oferit pasa de gol, Merloi îndeplinind doar o simplă formalitate cu o finalizare comică: mai avea puțin și dădea pe lângă minge.
Șase minute mai târziu, Doru Andrei a lovit bara după o acțiune individuală, iar partida s-a terminat cu un scor necruțător: Petrolul Ploiești – FC Voluntari, 0-4.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari adună 20 de puncte în play-out și se clasează pe locul 12. „Lupii galbeni” rămân cu 22 de puncte pe poziția a 11-a.

Sa-l tineti in brate in continuare pe TICU. Din ultimile 10 goluri primite 9 sunt opera lui Ticu. Un jucator mediocru, umflat artificial de conducere si presa. Lasati mesajele libere…nu mai blocati ce nu va convine !