- Publicitate -

Manifestul Corinei Ungureanu, antrenoare de gimnastică la Petrolul: ”Ne dă și nouă cineva la club paralelul pe care îl cerem de ani buni de la minister?”

Corina Ungureanu, dublă campioană mondială, în prezent antrenoare la secția de gimnastică a clubului Petrolul Ploiești, a reacționat după rezultatele obținute de sportivele românce la Campionatele Europene. Fosta campioană a făcut un apel la Ministerul Tineretului și Sportului să doteze sala de la Ploiești cu aparatul necesar antrenamentelor pentru proba de paralele.

Postarea antrenoarei Corina Ungureanu pe Facebook:

Acum, ca gimnastele noastre sunt acasa, inapoi in sala la antrenamente, noi, cei care inca mai aratam interes pentru cel mai medaliat sport din Romania, ar trebui sa stam in banca noastra si sa-i lasam pe cei care au de dus pe umeri presiunea rezultatelor si a medaliilor. Este clar ca ceva merge mai bine din moment ce rezultatele au aparut chiar daca la junioare.

Citește și Corina Ungureanu (CS Petrolul Ploiești) – antrenoarea de campioane la gimnastică

Valoric, junioarele Puflea, Ghigoarta, Voinea au exercitii peste unele senioare deja si cu potential de crestere in dificultate. Sigur ca junior e una, senior e alta poveste.
Nu am fost la CE, nu am vorbit cu nimeni dupa dar cunosc situatia, le cunosc pe fete, le-am spus doua cuvinte de incurajare la Izvorani.
Situatia nu este roz pentru CM de peste 3 luni unde nu merg junioarele! Apelul meu merge catre toti cei comenteaza pe diferite grupuri fara a sti regulamente, cod de punctaj, situatia actuala. Haideti sa incercam sa ne abtinem in a mai critica antrenorii si FRG, macar in aceste luni.
Si da, gimnastele se mai si accidenteaza, si noi ne mai accidentam..Si alte gimnaste din alte tari se accidenteaza pentru ca da, gimnastica pe cat este de frumoasa pe atat este de grea!
P.s ne da si noua cineva paralelul ala la club pe care il cerem la MTS de cativa ani? Nu de alta dar este aparatul forte in Romania si ne baga in ……de multi ani.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -