Sory Diarra (21 de ani) a venit în România în 2019, pe când avea doar 19 ani. În prezent la Petrolul, golgeterul echipei, tânărul atacant din Mali își spune povestea dramatică.
Are zece frați, a crescut fără părinți, iar cariera de fotbalist o datorează fratelui său, care a făcut totul pentru el.
Sory Diarra a oferit un interviu pentru Gazeta Sporturilor în care a povestit cum a reușit să ajungă din Mali în România, cât de greu i-a fost să se adapteze, dar și greutățile prin care a trecut în timpul copilăriei.
– Ești de doi ani aici, ai mai trecut prin asta?
– Nu mi s-a întâmplat niciodată asta! Tocmai ăsta e motivul pentru care sunt șocat. Sper să nu se mai repete.
– Cum e viața în România, trecând peste episodul de la Giurgiu?
– Foarte bună! Chiar pot spune că excelentă. Mă simt foarte bine, deja am mulți prieteni aici. E în regulă, deși la început n-a fost ușor pentru că nu înțelegeam nimic.
– Cum ai ajuns aici? Din Mali în România, peste 4.000 de kilometri…
– Eram la o academie de fotbal, acasă la mine, la Segou. Aveam tot felul de scouteri și manageri care veneau să vadă jucători tineri acolo. Unul dintre ei avea o conexiune cu un scouter din România. L-a invitat și acest om m-a remarcat. Tot el a fost și cel care m-a convins să vin din Mali aici.
– Ziceai că ți-a fost greu la început…
– Daa, greu din cauza limbii. Nu înțelegeam nimic! Aaa, și încă ceva. Am venit în octombrie, imediat a venit zăpada la Piatra Neamț. A fost șocant impactul (n.r. râde). Îmi aduc aminte că am stat vreo două săptămâni în casă, m-am ferit! Am stat numai în camera mea.
– Ce te-a mai șocat în România?
– Pff, e o poveste, când am intrat într-un mall. Am fost să-mi cumpăr câte ceva, iar acolo era un copil cu părinții săi. Când copilul m-a văzut, a început să plângă foarte tare, pentru că nu văzuse niciodată un om de culoare. (n.r. râde) I-a luat repede de mână pe părinți ca să plece acasă. N-o iau ca pe un incident, e un copil, așa a văzut lucrurile. N-are nicio legătură cu ce a fost la Giurgiu.
– Povestește-mi ceva din copilăria ta în Mali, a fost greu?
– Da, am avut o copilărie tare complicată. Mi-am pierdut părinții când eram un copil, iar de atunci fratele meu a făcut totul ca eu să ajung fotbalist. Tocmai de asta îl iubesc foarte mult. A fost greu începutul, până când am ajuns la o academie de fotbal. Ușor, ușor am trecut peste aceste momente și am devenit puternic.
„În Mali e greu să reușești! Trebuie să fii foarte bun”
– Ai avut o familie săracă?
– Nu știu dacă săracă e cuvântul. Mai degrabă modestă. Nu am fost săraci, ci mai degrabă modești. Asta m-a ajutat să lupt pentru visul meu. Nu am avut lipsuri. Deși suntem 10 frați. Doar eu am mers pe latura asta a fotbalului, ceilalți nu.
– În Mali fotbalul e bine plătit, câștigai bani?
– Nuu, acolo n-am câștigat bani din fotbal. Cred că cel mai important e că am intrat într-o echipă și am putut progresa. Aici e altceva, câștig destui bănuți. Nu mă plâng.
– Ți-a fost greu să reușești? În general, în Mali e greu să ajungi să te remarci?
– Foarte greu, nu greu! Foarte, foarte greu. Asta pentru că nu ai prea multe locuri unde să mergi să fii fotbalist profesionist. Toți joacă fotbal în Mali, dar e foarte greu pentru toată lumea de a reuși. Trebuie să fii bun, foarte, foarte bun, și tehnic, și bun, extraordinar de bun, pentru ca lumea să te vadă. Sau cineva, vreun scouter.
– Un sezon remarcabil pentru tine, care-i secretul? Ai doar 21 de ani…
– Nu e vorba despre niciun secret. Toată lumea e lângă mine, prietenii, echipa, suporterii, toți mă susțin și asta îmi dă încredere. La fel, și antrenorul, care are mare încredere în mine.
– Apropo de fani, Petrolul are niște fani speciali. Cum ţi se par?
– Daaa, îmi plac tare mult. Când îi văd în tribune, cum ne susțin, îmi dau și mai mult curaj.
– Știai ceva despre România până să vii aici?
– Nimic! N-am auzit nimic!
– Nimic, nimic, nici despre sport?
– Nimic! Nu știam absolut nimic. Nu auzisem de România niciodată în Mali.
– Ai doi ani aici, poți vorbi românește ceva?
– (n.r. în limba română) Înțeleg românește, dar e foarte greu cu vorbitul. Te iubesc au fost primele cuvinte în limba română pe care le-am învățat.
– Îți place bucătăria românească, te-ai obișnuit?
– Daa, îmi place mult. Mămăliga, sarmalele (n.r în limba română). Și dacă ar fi să vă recomand ceva de la mine e fakoye, e un sos făcut în ţara mea. Fantastic!
– Ce le-ai spune suporterilor Petrolului?
– Multe! În primul rând, le mulțumesc pentru tot. E mai degrabă un mesaj din partea tuturor. Le mulțumim pentru că sunt lângă noi și trebuie să înțeleagă că toți ne dorim promovarea. Și că facem tot ce putem.
– Ai juca pentru naționala României?
– Nu, am jucat deja pentru naționala U17 din Mali. Îmi doresc să joc pentru țara mea, să câștigăm Cupa Africii și să mergem la Cupa Mondială. Vreau să joc pentru Mali, pentru țara mea.
Visul meu este să devin cel mai bun fotbalist african. De copil mi-am dorit acest lucru și muncesc pentru asta. Evident, și cel mai bun din Mali. Pentru tatăl meu