Sportul înseamnă sănătate, iar ultimul an a fost oricum, dar nu unul al mișcării, al exercițiilor atât de necesare pentru generația care are nevoie de dezvoltare armonioasă.
Printre variantele de petrecere a timpului de 1iunie, Ziua Internațională a Copilului, am găsit și invitația celor de la Titan Academy, clubul de fitness și forță care are și clase de antrenament destinate exclusiv copiilor.
Irina Oprea, manager Titan Academy: ”De această dată ne-am gândit la cei cu vârste între 7 și 14 ani, cărora le adresăm invitația de a participa alături de traineri profesioniști la Bootcamp Junior. Facem mișcare, ne jucăm, învățăm ce înseamnă un stil de viață sănătos.
Ultimul an a fost cumplit. Mobilitatea a avut cel mai mult de suferit. Copiii nu au mers la școală, nu au făcut ore de educație fizică, iar asta se va vedea în timp. Atât cât a depins de noi am făcut aici, la Titan Academy, prin programe care să compenseze acest neajuns, atât cât restricțiile ne-au permis.
Nici acum nu putem funcționa la capacitate maximă, însă vom doza prezența celor mici, rugându-i pe părinți să îi programeze la 0746313133. Accesul este gratis între orele 10 și 13.
Pe 1 iunie, de ziua celor mici, îi încurajăm să își petreacă timpul și altfel decât cu gadgeturile care reprezintă principalul pericol pentru sănătate – sedentarismul și efectele lui.”
