- Publicitate -

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Astra, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Paula Seling a intonat imnul României

Stadionul Ilie Oană din Ploiești a găzduit, după mai bine de un an, primul meci cu spectatori. Universitatea Craiova a învins Astra, finala Cupei României, ediția 2020 – 2021, fiind decisă în prelungiri.

Înainte de startul meciului, Paula Seling a intonat Imnul României, momentul fiind considerat, de departe, unul impresionant. Finala a adus spectatorii pe stadion, acesta fiind primul meci, după mai bine de un an, în care suporterii au avut dreptul de a participa.

- Publicitate -

Cu aproximativ 2.500 spectatori în tribune, Universitatea Craiova a câștigat Cupa României, după un meci în care a fost nevoie de prelungiri.

După 1-1 în timp regulamentar, Universitatea Craiova s-a impus în prelungiri. (Astra -Universitatea 1-1, 2-3 după prelungiri).

- Publicitate -

Golurile au fost marcate de A. Ivan (14), D. Nistor (100), V. Screciu (113), respectiv V. Găman (17 penalti) şi Y. Boe-Kane (93).

Astra: 12. Popa – 2. Sousa (92. Riza, 68), 27. Jovanovic, 25. Găman-cpt., 3. Lamanje – 91. Boe-Kane, 7. Canadija (43. Adeshina, 118), 21. Crepulja – 77. Stahl (96. Balaure, 67), 9. Krpic, 11. V. Gheorghe (99. D. Gheorghe, 118). Antrenor: Ionuț Badea

Rezerve: 23. Bolboașă – 5. A. Ion, 6. Banu, 20. Duminică, 22. G. Șerban

- Publicitate -

Universitatea Craiova: 13. Pigliacelli – 5. Vătăjelu, 23. M. Constantin (26. Acka, 75), 4. Bălașa, 11. Bancu – 8. Mateiu (20. Tudorie, 75), 10. Cicâldău, 16. Nistor – 28. Cîmpanu (24. Camara, 66) (21. Fedele, 110), 9. Ivan, 17. Baiaram (6. Screciu, 74). Antrenor: Marinos Ouzounidis

Rezerve: 1. L. Popescu – 27. V. Constantin, 29. Bic, 33. Căpățână

FOTO – CSM Ploiești

- Publicitate -

VIDEO – FRF

Moment impresionant pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești. Paula Seling a intonat imnul României.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -