Conducerea Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti a anunţat că va relua programul de colectare a dărilor, prin strategia „din uşă-n uşă”. Echipele de inspectori vor merge pe teren în următoarele două săptămâni, lunea şi miercurea, între orele 16.30 şi 19.00.
Programul de colectare a impozitelor şi amenzilor direct de la domiciliul contribuabililor va fi reluat. Conducerea Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că echipele de inspectori vor trece luni, 9 mai, şi miercuri, 11 mai, pe la ploieştenii care nu şi-au achitat încă dările. Acţiunea se va repeta şi în următoarea săptămână, tot în zilele de luni şi miercuri, în intervalul 16.30-19.00. Echipele vor purta ecusoanele şi legitmiaţiile instituţiei. Inspectorii Serviciului vor merge tot la contribuabilii cu domiciliul pe strada Domnişori, din cartierul Vest, repartizarea blocurilor fiind anunţată pe site-ul municipalităţii, www.ploieşti.ro. Suplimentar, pentru a evita confuziile, la fiecare scară a blocurilor incluse în program va fi afişat un anunţ prin care va fi anunţată sosirea echipelor de colectare. Programul de colectare este prezentat drept o metodă de a veni în sprijinul ploieştenilor care nu pot ajunge la casieriile Serviciului. Contribuabilii pot plăti în acest mod impozite şi amenzi, pentru care se va elibera chitanţă ştampilată. Tot din data de 9 mai, va funcţiona o linie telefonică gratuită destinată contribuabililor care nu pot ajunge la casierii, dar şi celor care au nemulţumiri legate de activitatea Finanţelor Locale.
Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești