Conducerea Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti a sistat, pentru o lună, distribuirea abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun. Motivul care stă la baza acestei decizii este lipsa de fonduri. Peste 1.000 de studenţi ai Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti sunt nevoiţi să suporte din buzunarul propriu cheltuielile aferente călătoriilor cu mijloace de transport în comun. Ei au fost anunţaţi recent, printr-un afiş apărut pe uşa instituţiei că, în lipsa fondurilor de la Minister, pentru luna martie 2011 nu se vor mai acorda abonamente. Rectorul Universităţii a explicat această măsură. „Este o decizie temporară generată de aceeaşi problemă, lipsa banilor. Am primit numai jumătate din fonduri şi, până nu avem întreaga sumă necesară, nu putem să dăm abonamente numai unora dintre studenţi”, ne-a declarat prof. dr. Vlad Ulmanu. Legitimaţiile de călătorie sunt eliberate pentru un singur traseu ori pentru două rute, în funcţie de necesitatea studenţilor. De reducere 50% pentru abonamentele lunare RATP beneficiază tinerii care nu sunt cazaţi în căminele Universităţii. Studenţii orfani beneficiază de 40 de bilete RATP lunar, iar cei cazaţi în cămine beneficiază, lunar, de zece bilete. Sursa: telegrafuldeprahova.ro
|