Mihai este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Ploiești și a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist încă de la vârsta de un an și două luni. Acum, băiatul se pregătește pentru unul dintre cele mai importante examene din viață: Evaluarea Națională. Pentru el, însă, examenul nu înseamnă doar emoții și stres, ci o provocare mult mai mare. Mihai trebuie să rezolve aceleași subiecte, în același ritm și la același nivel de dificultate ca elevii tipici, în ciuda dificultăților cu care se confruntă.
Din articol
Povestea lui scoate la iveală limitele unui sistem educațional care vorbește despre incluziune, dar care, în practică, tratează diferit copiii, dar îi evaluează identic.
Pentru Mihai, învățarea înseamnă un efort constant de concentrare și adaptare la un ritm care nu ține cont de nevoile lui. Fiecare lecție necesită mai mult timp, mai multă răbdare și o susținere continuă.
În timp ce pentru majoritatea elevilor, Evaluarea Națională este un examen dificil, dar firesc, pentru Mihai fiecare sarcină devine o provocare. Deficitul de atenție și dificultățile de concentrare transformă activitățile obișnuite în obstacole zilnice.
Cu toate acestea, adolescentul nu renunță. Se pregătește constant și încearcă să țină pasul cu cerințele unui examen standardizat, conceput în principal pentru elevii fără cerințe educaționale speciale (CES), pentru care, în mod obișnuit, procesul de învățare nu ridică dificultăți majore, dincolo de lipsa de interes sau de motivație.
„Nu condițiile sunt problema, ci subiectele”
Mama băiatului, Dana, atrage atenția asupra unei probleme mai puțin discutate: nu lipsa facilităților este cea mai mare dificultate, ci modul în care sunt concepute subiectele.
„Problema nu o reprezintă condițiile speciale în care acești copii susțin simulările sau examenele. Problema este că un copil cu tulburare de spectru autist trebuie să rezolve același tip de subiecte ca un copil tipic.
Faptul că are mai mult timp sau că susține examenul într-o sală separată nu compensează dificultatea subiectelor. Problema reală este că gradul de dificultate nu este adaptat diferențelor dintre un copil tipic și unul atipic”, explică mama adolescentului.
Refuzat de profesori la pregătire
Drumul până la acest moment nu a fost deloc ușor. Familia a încercat să găsească profesori pentru pregătire, însă fără succes.
„Niciun profesor de limba română sau de matematică nu a acceptat să îl pregătească. Sunt conștientă că nu poate lucra într-o grupă, pentru că nu ar putea ține ritmul, și tocmai de aceea am fost refuzați.”
În prezent, Mihai face pregătire individuală, contra sumei de 150 de lei pentru 50 de minute, cu profesori pregătiți și în domeniul psihologic. Pentru el, mediul familiar și relația de încredere sunt esențiale pentru a putea învăța.
Simulare ratată: „Prea greu pentru nivelul lui”
La simularea Evaluării Naționale, realitatea a fost dură: Mihai și un alt coleg cu tulburare de spectru autist au părăsit sala după mai puțin de două ore. Cei doi nu au reușit să își mențină concentrarea până la final, în condițiile unor subiecte identice cu cele ale colegilor considerați fără dificultăți de învățare.
Motivul? Subiectele au fost mult peste nivelul lor de pregătire și capacitatea de lucru.
„Consider că subiectele ar trebui adaptate, astfel încât și acești copii să aibă o șansă reală la educație”, spune mama băiatului.
Pasiunea pentru gătit și tot ce înseamnă cusutul ca terapie ocupațională
Dincolo de dificultățile pe care le întâmpină la școală, Mihai este un copil care își găsește bucuria în lucruri simple, dar esențiale pentru dezvoltarea sa.
Îi place să gătească, mai ales atunci când este alături de tatăl său. „Este foarte pasionat”, povestește acesta. „Cel mai mult îi place să facem pizza, dar mă ajută în bucătărie la orice – de la tăiatul morcovilor sau al cartofilor, până la spălatul zarzavaturilor pentru ciorbă. Își dorește mereu să fie util în casă.”
Băiatul are și alte abilități practice, care îi conturează personalitatea și îi oferă încredere. „Îi place și să coasă, tot ce ține de îndemânare și activități practice”, mai spune mama sa. Aceasta speră ca, pe viitor, Mihai să poată urma cursurile unui liceu precum „Victor Slăvescu” sau „Anghel Saligny”, într-un mediu care să îi valorifice încrederea în sine și să îi dezvolte abilitățile.
Realitatea din sistemul de învățământ rămâne însă dificilă. În școala în care învață Mihai, pentru 18 elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) există un singur profesor itinerant și de sprijin. Aceata îi e denumirea, potrivit fișei postului. Ea, Atalia Tudor, lucrează individual cu fiecare copil doar câte 50 de minute, timp considerat insuficient pentru nevoile reale ale elevilor cu CES (cerințe educaționale speciale).
„Este foarte puțin pentru ceea ce au ei nevoie, mai ales când vorbim despre materii greu de stăpânit pentru un copil atipic”, mai mărturisește mama lui Mihai.
O luptă pentru șanse egale
Dincolo de reguli și proceduri, povestea adolescentului de 16 ani este cea a unui „copil mare” care încearcă, în fiecare zi, să țină pasul cu o lume care nu a fost gândită și pentru el. Băiatul nu cere tratament preferențial, ci doar o evaluare corectă, adaptată realității în care trăiește.
Mama tânărului vorbește deschis despre sacrificiile și lupta zilnică pe care o duce pentru ca Mihai să își găsească locul într-o societate încă nepregătită să accepte și să integreze copiii cu nevoi speciale.
Femeia își dorește ca fiul ei să aibă un viitor independent. Vrea să îl vadă admis la un liceu și să beneficieze de un parcurs educațional adaptat, care să îi permită, în timp, să devină un adult funcțional.
„Lui îi mai place să picteze. Acolo este în lumea lui, iar răbdarea pare fără limite. Își dorește să învețe, dar în ritmul și în funcție de potențialul lui. Nu poți cere, revenind la acest examen național, unui copil atipic să rezolve aceleași cerințe ca un copil tipic. Mi se pare o mare nedreptate și un semnal de alarmă pe care îl trag, ca mamă”, mărturisește aceasta.
Pentru că, pentru Mihai și pentru alți copii ca el, adevărata provocare nu este accesul diferențiat și aparte într-o sală de examen ci șansa reală de a demonstra ceea ce pot, în condiții care să țină cont cu adevărat de nevoile lor.
