Pentru Alina Spirleanu, o femeie de 56 de ani, din Râmnicu Vâlcea, șansa la viață a venit prin moarte. Prezentă la Ploiești, la evenimentul „Rinichii tăi sunt ok?”, Alina povestește că azi trăiește pentru doi oameni. Pentru ea și pentru Cristina, tânăra de 29 ani, donatoare de organe, care a sfârșit, în urmă cu 16 ani, într-un tragic accident de motocicletă. (VIDEO la finalul textului)
Evenimentul „Rinichii tăi sunt ok?”, care a avut loc, zilele trecute, la Ploiești, a fost organizat de Asociația Transplantaților din România (ATR) și Societatea Română de Nefrologie (SNR), cu sprijinul Crucii Roșii Prahova, al Consiliului Județean Prahova, Spitalului Județean de Urgență Prahova, Casei Județene de Sănătate și al medicilor din rețelele locale de sănătate.
Peste 4600 de pacienți așteaptă, în România, un transplant
Potrivit statisticilor, din nefericire, la ora actuală, în România, una din zece persoane are o boală cronică de rinichi fără să știe. Peste 4600 de pacienți așteaptă un transplant, din care peste 4000 așteaptă transplant de rinichi. Alți peste 15.000 de pacienți trăiesc depinzând de dializă. Ca o completare a acestei statisctici sumbre, România se află pe penultimul loc în Europa la donarea de organe.
În cadrul evenimentului au fost prezentate aspecte legale privind consimțământul pentru donare, posibilitatea de înscriere gratuită la notariat, în Registrul Național al Donatorilor de Organe, precum și beneficiile transplantului asupra calității vieții pacienților. Totodată, la cortul Crucii Roșii Prahova au fost evaluate medical 80 de persoane.
„Spune DA! Susține donarea de organe”
„De 14 ani, ATR desfășoară, în diferite localități din țară, activități de informare și conștientizare despre caracterul legal și benefic al actului donării, dar și despre oportunitățile cadrului legislativ medical care oferă accesul la servicii medicale și tratament.
La această etapă de campanie ne-am dorit să formăm această echipă multidisciplinară, pacienți, donatori, medici, care să asigure mai multă consistență și claritate informativă pe cele două paliere de activități ”Rinichii tăi sunt OK?” și „Spune DA! Susține donarea de organe.”
Ne dorim ca acest mesaj informațional să fie transmis de la om la om, prin intermediul mass media, al medicilor specialiști și de familie încât să fie informați cât mai mulți cetățeni. De asemenea, ne dorim ca deciziile pe care aceștia le iau să aibă la bază informații sigure și corecte”, a menționat Gheorghe Tache, Președintele Asociației Transplantaților din România.
Alina Spirleanu, femeia care a primit un rinichi, iar azi trăiește pentru doi
Alina Spirleanu este una din miile de persoane care, în urmă cu 16 ani a primit un rinichi de la un donator mort. De fel din Râmnicu Vâlcea, femeia a povestit că viața ei, din momentul transplantului, s-a schimbat la 180 de grade.
A învățat să trăiască fiecare minut al vieții ca și cum ar fi ultimul. Își amintește cu o acuratețe fantastică cum, în 2009, o hemoragie nazală a dus-o direct la Urgențe. „Acolo mi s-a spus că am probleme renale grave și singura mea șansă pentru o viață funcțională e transplantul de rinichi. Am simțit cum se prăbușește tavanul peste mine, cu toate că mereu am fsot o fire luptătoare și optimistă”, a povestit Alina.
Timp de un an și jumătate a făcut dializă și, pentru că avea un sistem imunitar crescut date fiind numeroasele transfuzii de sânge, a fost foarte greu să găsească un donator compatibil.
„Știu atât: Cristina, 29 de ani, Oradea, moarte cerebrală”
„M-au chemat la Cluj de șapte ori și de șapte ori m-am întors acasă. Sistemul meu imunitar era prea puternic, rinichiul ar fi fost respins”, a mai povestit femeia.
Într-un final, după tratamente chinuitoare, timp în care a continuat dializa, Alina a primit, într-o zi, vestea că s-a găsit un donator, iar organismul său este compatibil pentru a primi rinichiul.
„A fost, cred, cea mai fericită zi din viața mea. Aveam șansa șa viață, deși prin moartea cuiva. Despre persoana care mi-a donat rinichiul știu doar atât: Cristina, 29 de ani, Oradea, moarte cerebrală. A pierit într-un cumplit accident de motocicletă și era donatoare de organe.
Vă spun că, după transplant, am mers pentru prima dată pe un motor. Parcă ceva, ori, mai degrabă, cineva, mă împingea să trăiesc o astfel de experiență. Cred că ea, Cristina, a avut această dorință. Am simțit de atunci că o parte din ea e în mine.
Eu, azi, trăiesc pentru doi oameni. Am încercat să iau legătura cu familia, dar nu am reușit. Aș fi vrut să văd măcar o fotografie de-a ei. Mi-o imaginez, însă, mereu. Și tot mereu îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine”, mai mărturisește, cu lacrimi în ochi, Alina Spirleanu.
O mai întreb cum s-a schimbat viața ei după transplant. „Eu am tratat-o ca atare, am intrat în activitate normal, treptat, și nu m-am gândit niciodată că am transplant, că nu trebuie să fac aia sau cealaltă. Nu am avut rețineri”, mai spune Alina, mamă a doi băieți și bunică a trei nepoți pe care îi adoră.
Aceasta îi îndeamnă pe toți cei care trec printr-un transplant să aibă activitate și să încerce să nu se gândească prea mult la boală. Cât despre posibilitatea de a fi chiar ea donator într-o bună zi, aceeași Alina Spirleanu răspunde clar:
„Da! Da cu toată inima. Corpul pe care îl avem e o căsuță. Spiritul, sufletul nu mor. Să luăm o fereastră din căsuța noastră si să o dăm altei căsuțe căreia îi lipsește o fereastră”.
