În urmă cu aproximativ două săptămâni, Asociația Veritas pentru oameni, din Blejoi, demara campania „Încalță un copil pentru iarnă”.153 de suflete necăjite, din Prahova, s-au înscris în proiectul menit să aducă o rază de bucurie, speranță și încredere că Dumnezeu chiar face minuni prin oameni. Totul s-a întâmplat și se întâmplă datorită sufletelor frumoase din comunitate, care și-au dorit să se transforme în Moș Crăciun pentru copiii chinuiți ai județului. Deja, ne-au spus reprezantanții Asociației, la finalul acestei săptămâni, primele 50 de perechi de ghetuțe, comode și călduroase, vor ajunge la familiile aflate în situații vulnerabile.
Campania „Încalță un copil pentru iarnă” continuă până la sfârșitul lunii decembrie. Asta pentru că, ne-au mai spus cei de la Asociația Veritas pentru oameni, acești copii sărmani au dreptul să creadă în minuni şi să îl aşteapte pe Moş Crăciun la fel cum o fac toți copiii.
„Am plecat la acest drum în urmă cu mai bine de două săptămâni, impresionati de zecile de copii care se duc la școală fără ghetuțe în aceasta perioadă rece. Astăzi avem 153 de copii înscriși în campanie. Suntem recunoscători celor care ne susțin deja. Am fost impresionați și de numărul mare de copii care ne-au cerut ajutorul.
Ne bucurăm că, la sfârșitul acestei săptămâni vom ajunge la primii 50 cu ghetuțele mult dorite. Avem în continuare nevoie de sprijinul comunității fiindcă sunt multe, încă foarte multe, cazurile dramatice de copii pe care nu îi vede și nu îi aude nimeni și care au nevoie, dincolo de mângâiere și o vorbă bună, și de hrană pe masă, căldură în casă, dar și haine și încălțăminte cu care să poată merge al școală și cară să îi ferească de frig”, ne-a mărturisit Savu Isvoraș, coordonatorul proiectului.
Observatorul Prahovean publică, astăzi, alte două cazuri identificate de către reprezentanții Asociației Veritas pentru oameni
Alți 9 copii copii din două familii nevoiașe, care nu le pot asigura celor mici toate cele necesare unei copilării frumoase și fără griji. Dacă vrei și tu sa faci parte din acest proiect, află la finalul articolului cum te poți implica.
Familia Stan locuiește în comuna Corlătești. Cei trei micuți au vârste cuprinse între 2 și 14 ani
Elena este o mămică harnică, ce are grijă singură de cei 4 copii. După ce soțul acesteia s-a apucat de băutură și a devenit violent, femeia și-a luat copiii și a plecat de acasă. A pierdut până și alocatia, care este pe numele tatălui copiilor. Oamenii de bine îi mai ajută cum pot. Acum locuiește cu chirie în Corlătești, Prahova. Copiii sunt îngrijiți și merg la școală în fiecare zi. Micuții speră ca Dumnezeu să le poată auzi ruga, iar ajutoarele acestuia să facă o minune de sărbători, în cadrul campaniei „Încalță un copil pentru iarnă”.
Familia Grigore locuiește în comuna Valea Călugărească. Micuții, cinci la număr, au între 1 și 14 ani
Șapte suflete care se înghesuie cu părinții lor într-un container modular, pus la dispoziție prin mila unui alt ONG. Au ajuns într-o astfel de situație deoarece, din păcate, de multe ori copiii plătesc greșelile părinților, chiar dacă nu au nici o vină. La Valea Călugărească, Aura și Claudiu se chinuie să îi crească pe cei cinci copii, cel mai mic dintre ei având doar un an. Tatăl lucrează în construcții, iar mama stă acasă cu cei mici. Cinci perechi de ghetuțe noi și călduroase ar fi un efort supraomenesc pentru părinți, așa că micuții își pun și ei toată nădejdea în Moș Crăciun cel bun și darnic.
Observatorul Prahovean va continua să publice, pe parcursul acestei luni, poveștile triste ale 153 de copii necăjiți din Prahova, identificați deja de către Asociația Veritas pentru oameni, din Blejoi. Cine vrea să se alăture acestui demers și să ajute un copil sau mai mulți să nu mai simtă frigul iarna aceasta, poate contribui la împlinirea unor visuri pe cât de simple, pe atât de frumoase.
Dacă doriți să ajutați copiii din familiile aflate în dificultate puteți face donații în contul Asociației Veritas pentru oameni : RO85BTRLRONCRT0CT0718501 sau prin contract de sponsorizare.
Persoană de contact : Savu Isvoraș ( tel. 0744.649.494)
Cum ți se pare subiectul?