Potrivit legislației în vigoare, în orașele și comunele cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori, este interzisă activitatea jocurilor de noroc.
Cu toate acestea, în mai multe localități de acest fel au fost redeschise localurile unde funcționează aparatele denumite popular ”păcănele”.
Printre acestea se numără și orașul Sinaia (9.000 de locuitori), unde funcționează două săli cu jocuri de tip slot-machine.
Potrivit Știrilor Pro TV, administratorii firmelor care administrează ”păcănelele” și-au câștigat în instanță dreptul de a continua această afacere până la expirarea licenței obținută de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
La nivel național, până acum nouă firme au câștigat până acum procesele, dar reprezentanții ONJN susțin că au făcut recurs.
Licența anuală de organizare a jocurilor de tip slot-machine costă 150.000 de euro pe an, iar pentru fiecare aparat, taxa de viciu se ridică la 500 de euro pe an, precizează sursa citată.