Preotul Ionuț Butoiu din Câmpina este autorul unei cărți în care povestește cum credința în Dumnezeu a făcut posibilă o minune.
În cartea „Luptă, rabdă și vei trăi!”, preotul care slujește la Biserica Spitalului Municipal Câmpina descrie momentele incredibile prin care a trecut, de la agonie la extaz, în urma unui accident.
În 2008, preotul a mers cu familia la Costinești pentru că își dorea să vadă, pentru prima dată în viață, marea.
Din nefericire, acesta a alunecat de pe o stâncă și a căzut, în urma accidentului rămânând paralizat de la gât în jos.
A urmat o operație complicată și o perioadă în care a fost ținutit în scaunul cu rotile.
Părintele a povestit că cea mai mare minune a fost atunci când a început să meargă din nou în urma Sfântului Maslu la care au luat parte nu mai puțin de 50 de preoți.
„A fost un Sfânt Maslu mai mult plâns decât rugăciune. Știam că mă poate ajuta foarte mult, de aceea am și dorit să mi se facă taina Sfântului Maslu.
La noi există o tradiție ca după el să se facă o agapă, o masă și am mers în casa acestui preot toți cei 50 de preoți cu soțiile lor, eu în cărucior, cu familia mea. M-a luat unul dintre preoți, m-a așezat în capul mesei, un loc onorabil și acolo s-a petrecut prima minune, în văzut tuturor. M-am ridicat în picioare și am spus rugăciunea de sfințire a mesei”, a spus el, într-o emisiune redifuzată aseară la Antena 3 și pe care o puteți urmări mai jos:
VIDEO