Cristina Toma-Cochinescu și Mădălina Corciu sunt nominalizate la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.
Acest text a fost publicat în premieră pe 10 noiembrie 2023

Cristina Toma-Cochinescu și Mădălina Corciu, două mame care, împreună, au 7 copii, au pus bazele în anul 2011 unui eveniment intitulat Bazarul Copiilor, organizat la Sala Sporturilor din Ploiești.
Acesta a ajuns la a 25-a ediție și adună în fiecare an sute de copii, părinți și bunici. De exemplu, la ultima ediție din acest an, au participat aproape 700 de copii care au vândut, au făcut schimb și au donat zeci de mii de jucării, haine, cărți sau obiecte confecționate chiar de ei.
”Bazarul Copiilor are ca scop educarea acestora nu doar din punct de vedere financiar, ci îi învață pe cei mici să se desprindă de obiectele care le aparțin, să fie altruiști, șă interacționeze cu alți copii și cu adulți, să socializeze și să iasă din sfera gadgeturilor” susține Cristina Toma-Cochinescu, co-organizator.
La finalul evenimentului, copiii donează obiectele rămase nevândute, astfel încât familiile nevoiașe să se poată bucura de bunuri de calitate.
”La cea de-a 25-a ediție a Bazarului Copiilor au fost donate peste o tonă de haine și de jucării atractive care au fost direcționate către centre din Prahova pentru îngrijirea copiilor abandonați și către familii care au în grijă copii luați spre plasament” explică și Mădălina Corciu.
O altă componentă a Bazarului Copiilor este reutilizarea hainelor și a jucăriilor în scopul reducerii cantității de deșeuri la nivel local și economisirea resurselor prețioase ale planetei.
Reutilizarea deșeurilor de către micii participanți poate fi făcută în mod atractiv și util, evenimentul fiind organizat și în scopul conștientizării de către aceștia a importanței acțiunilor lor mici cu efecte mari.
În același timp, evenimentul atrage un număr mare de voluntari care se implică cu mult entuziasm în buna desfășurare a bazarului.
Astfel, la nivel local, evenimentul sprijină comunitatea prin împlinirea nevoii de contribuție a acesteia. Participanții, atât copiii, cât și voluntarii, primesc diplome nominale, iar tradiția Bazarului Copiilor este o mare bucurie pentru aceștia!
Dacă îți place povestea lor și consideri că merită recunoașterea comunității, votează-le pe www.galaprahovei.ro- secțiunea Implicare civică. Termenul limită pentru vot este 19 noiembrie 2023.

