Cristian Păun, profesor universitar la ASE Bucuresti, scoate în evidență prețurile exorbitante practicate pe Valea Prahovei și spune că, pentru un sejur la Sinaia, o familie formată din doi adulți și doi copii are nevoie de 2, chiar 3 salarii medii pe economie. Cristian Păun e de părere că în acest ritm „cele mai fericite vor fi supermarketurile din stațiuni”.
- Publicitate -
„O urcare la Babele dus-intors cu telecabina a ajuns 190 de lei/persoană. O familie cu doi adulți și doi copii scoate din buzunar 600 de lei pentru o plimbare la Babele. Anul trecut era cam 60 lei / persoană. O apă la restaurant 15 lei. O supă de roșii 20 de lei. O bere la sticlă de 330 ml 12-15 lei. Mâncarea mai scumpă cu minim 20% ca în Centrul Vechi din București. Prețurile sunt din Sinaia. Cazarea, la fel, mai scumpă cu 20%.
Foarte scump dacă le aduni pe fiecare. Îți trebuie vreo 2-3 salarii medii pentru un sejur de doi adulți și doi copii de o săptămână. Minim.
Citește și: Cât a plătit o turistă pentru 8 nopți la un motel din Sinaia. „Pentru 8 nopți de cazare, 3 salarii minime pe economie este convenabil? Înseamnă că v-ați născut bancheri”
Cea mai proastă idee este, într-un astfel de context, să crești TVA pentru HORECA și salariul minim. Care mai este logoca să dai vouchere de vacanță și să supraimpozitezi sectorul? Plimbi bani ca să spui că faci lucruri pentru popor. Politici publice care se anulează reciproc. Te țin pe loc, nu te împing în față…
Cele mai fericite vor fi supermarketurile din stațiuni!”, a scris profesorul universitar pe pagina sa de Facebook.