Angelica Rădulescu (fostă Manole), care a devenit simbolul luptei împotriva abuzurilor din croitorii, după ce și-a publicat fluturașul de salariu de la Tanex, în pandemie, se numără printre autorii unui studiu internațional despre practici în industria modei.
Potrivit hainecurate.ro, Angelica Rădulescu, alături de Laura Ștefănuț au lucrat la un raport despre impactul pandemiei Covid asupra fabricilor de confecții din România pentru un raport al organizației internaționale Trade Advocacy Office, realizat prin Clean Clothes Campaign.
Raportul arată că presiunea brandurilor asupra fabricilor din estul Europei, în special România și Bulgaria, s-a intensificat odată cu pandemia, cu puține excepții.
Unele fabrici au ajuns în pragul falimentului, iar în general presiunea din partea brandurilor a fost transferată pe angajații fabricilor.
Astfel, s-a ajuns la scurtarea timpilor de livrare, creșterea cerințelor de modificare a comenzilor, prelungirea termenelor de plată și creșterea ponderii costurilor „ascunse” (cum ar fi producția de mostre inițiale, al cărei cost a fost de multe ori transferat către producători/fabrici).
Ca urmare, furnizorii au avut probleme financiare, și nu au mai avut posibilitatea să facă investiții și să plătească salarii.
Au fost realizate interviuri în România, Bulgaria, Croația, Cehia, Italia și Germania, atât cu reprezentanți ai fabricilor și experți în domeniu, cât și cu branduri.
Documentul poate fi accesat AICI
Angelica a fost concediată abuziv
Reamintim că în luna aprilie a anului 2020, Ionela Angelica și-a postat pe Facebook ”fluturașul” de salariu emis de croitoria Tanex, din Vălenii de Munte, la care lucra.
În document apărea ”lichidarea” de 23 de lei, salariul din acea lună – 693 de lei fiind mult mai mic decât minimul pe economie.
Postarea, care a devenit virală, a atras atenția opiniei publice, iar Ministrul Muncii de la acea vreme, Violeta Alexandru, a cerut măsuri.
În urma mediatizării cazului, Angelicăi i s-a desfăcut contractul de muncă, decizia fiind contestată de aceasta, cu ajutorul unui ONG, în instanță.
Atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești i-au dat câștig de cauză fostei angajate, iar după mai multe demersuri Angelica a reușit să-și recupereze toate drepturile financiare pe care i le datora compania Tanex.

La ce profituri imense au marile branduri care fac si vand produse cunoscute in tara noastra,nu vor sa dea o punga de hartie cumparatorilor,pleci cu produsele in mana daca nu vrei sa dai bani si pe punga.😡
E lege care obliga sa aiba pret. Astfel mediul e mai ocrotit