OMV Petrom a reacționat după ce unul dintre muncitorii răniți în incendiul de la Rafinăria Petrobrazi a murit la spital.
Comunicatul companiei
Din păcate, una dintre persoanele implicate în incidentul care a avut loc pe 1 mai la rafinăria Petrobrazi a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârsta de 59 de ani, salariat al unuia dintre contractorii angajați în revizia rafinăriei.
Acesta fusese transportat de urgență, cu elicopterul, către un spital din Capitală, imediat după producerea incidentului.
Citește și A decedat unul dintre bărbații răniți în incendiul de la Rafinăria OMV Petrom de la Brazi
Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Suntem în permanentă legătură cu contractorul pentru a ne asigura că familia beneficiază de tot sprijinul în aceste momente dificile.
O a doua persoană implicată în incident este internată, în stare stabilă. Ne exprimăm speranța pentru o recuperare rapidă.
A fost constituită o echipă de investigație independentă, iar echipa rafinăriei cooperează îndeaproape cu autoritățile pentru a determina cauzele incidentului.
Menționăm că rafinăria se află în prima săptămână a unui proces de revizie a cărui durată este de șase săptămâni. Între timp, toate lucrările similare din cadrul rafinăriei au fost suspendate.
