Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. La Ploiești, spre sfârșitul săptămânii, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. La munte, în weekend, sunt anunțate noi precipitații, dar și lapoviță și ninsoare.
ANM a anunțat că, în prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă.
„Media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 10 la 18 grade, iar a celor minime de la -1 la 6 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea oscilații, dar valorile se vor menține peste normele perioadei”, a anunțat ANM.
La Ploiești, începând de joi, 9 martie, mercurul în termometre va urca până la valoarea de 18 grade Celsius.
„În medie, maximele vor varia între 12 și 17 grade, iar minimele între 2 și 4 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie. Probabilitatea pentru precipitații în general slabe cantitativ va fi ridicată în intervalul 10-14 martie și după data de 17 martie”, a anunțat ANM.
Val de precipitații la munte
Până spre sfârșitul primei săptămâni, la munte, potrivit ANM, vremea se va încălzi și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creștere de la 0 la 5 grade, iar a celor minime de la -7 la 0 grade.
„Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 2 și 6 grade, iar cele minime între -4 și 0 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie. Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitații, iar izolat, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi însemnate”, a anunțat ANM .
La Vârful Omu, începând de joi, este anunțat un nou val de precipitații, iar în weekend nu este exclus ca acestea să se transforme în lapoviță și ninsoare.