În cazul parcării neregulamentare în oraș, reprezentanții Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești, pot aplica măsura blocării roților autovehiculului.
Cu privire la taxa de deblocare, aceasta este diferită în funcție de situația existentă. Astfel, dacă mașina a fost blocată pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități, deblocarea se face după achitarea tarifului de 200 de lei.
Dacă măsura blocării a fost dispusă în alte situații de parcare neregulamentară, tariful pentru deblocare este de 110 lei.
Citește și: Unde ajung mașinile parcate ilegal la Ploiești și ridicate de angajații SGU. Cât te costă recuperarea autoturismului
Mașinile parcate neregulamentar se ridică numai din dispoziția reprezentanților Poliției, în baza Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr.410/2019.
Autovehiculele ridicate sunt transportate și depozitate în parcul special destinat acestui scop, din strada Drăgănești (din str. Ghighiului nr. 9).
Acest teren aparține municipalității, și se află în administrarea SGU.
Tariful pentru recuperarea autoturismului din parcul special amenajat este de 450 lei la care, pentru depozitare se adaugă 92 lei/zi.
În cazul în care mașina se eliberează în cursul procedurii de ridicare, tariful este de 220 lei, au precizat reprezentanții SGU.
