spot_img
- Publicitate -

Controale ITM în Prahova. Amenzi de peste 240.000 de lei în luna iulie

Data:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna iulie 2022, 279 acţiuni de control în  domeniul de competenţă.

- Publicitate -

Potrivit unui comunicat al instituției, faptele contravenţionale constatate cu ocazia derulării controalelor au fost sancţionate prin aplicarea de avertismente sau, în situaţiile în care faptele au avut un grad de pericol social concret ridicat, cu amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate în luna iulie 2022 fiind de 244.800 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 174 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 194.300 lei. Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii de muncă au depistat 5 persoane care prestau muncă nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 100.000 lei.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a fost efectuat un număr de 105 controale, aplicându-se 19 avertismente şi amenzi în valoare de 50.500 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 31 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a unui echipament de muncă pentru că exista pericol de accidentare.

- Publicitate -

”Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova vrea pe această cale să asigure toate persoanele interesate de disponibilitatea totală pentru lămurirea oricăror probleme legate de relațiile de muncă sau de securitatea și sănătatea în muncă, conform atribuțiilor specifice încredințate de legiuitor instituției noastre, continuând să depună eforturi în vederea sprijinirii dezvoltării unor relații armonioase între angajați și angajatori, bazate pe respect reciproc și respectarea tuturor principiilor și normelor legale în vigoare.”, se arată în comunicatul ITM.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

”Conduceți prudent!” Interviu cu David Popovici, la Ploiești

Multiplul campion la înot, David Popovici, a povestit la...

Câți minori au devenit șoferi în Prahova. Durata școlarizării

Chiar dacă nu au 18 ani, adolescenții își pot...

Pensiile speciale a 14 foști parlamentari din Prahova ne costă 80.000 de lei

14 foști parlamentari de Prahova încasează lunar sume cuprinse...

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

„Despre dragoste, cu ură”, o poveste simplă de viață… grea

Teatrul Elisabeta a venit luni, 17 martie 2025, pe...

ANSVSA. La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm pește

Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC),...

Accident pe DN1A, în cartier Ploiești Vest. Trafic restricționat

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă seară, pe DN1A, în...

Noi imagini de pe Autostrada A7 Mizil – Pietroasele

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a...

Polițist găsit împușcat în cap la Bacău

Un tânăr polițist de la o secție rurală din...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Și eu sunt suveranist!

Am constatat că, în ultimul timp, personaje politice tind...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Praf saharian așteptat în România

În România va ajunge un nou val de praf...

Vremea se încălzește la Ploiești. Când revin ploile

Vremea se încălzește, treptat, în weekend, la Ploiești. Temperaturile...

Diferențe uriașe la întreținerea de la bloc în Ploiești

Reducerea subvenției la gigacalorie, care a dublat tariful la...

Prima ipoteză în cazul morții fostului polițist căzut din tren

Un polițist pensionar, de 50 de ani, a murit,...
- Publicitate -

„Suspine în nopți albe”. Lansare de carte la UPG Ploiești

Universitatea Petrol-Gaze Ploiești a fost, ieri, gazdă a unui...

Asociaţia „Compassion & Care” lansează proiectul „Conexiuni autentice: Fără control, doar respect”

Asociaţia „Compassion & Care” lansează proiectul „Conexiuni autentice: Fără...

Iftar la Turkish Doner Grill, eveniment special la Ploiești

Pe 18 martie, Turkish Doner Grill Ploiești a avut...

Un ploieștean a improvizat un cort pentru…mașină FOTO

În condițiile în care criza locurilor de parcare din...