Accidentul rutier grav s-a produs, marți dimineață, în jurul orei 07.00, pe DN1, pe raza localității Băicoi, iar primii care au ajuns la fața locului au fost cinci pompieri care se deplasau spre locul de muncă, respectiv la Detașamentul de Pompieri Sinaia. Salvatorii au părăsit de îndată autoturismul în care se aflau și au făcut ce știau ei mai bine…să facă cinste meseriei pe care o execută cu atâta abnegație și determinare, a precizat ISU Prahova.
Cei cinci salvatori, plt. adj. Petre George, plt. adj. Oprea Ciprian, plt. adj. Romulescu Marius, plt. adj. Georgescu Sebastian și plt. adj. șef Toma Sorin, au făcut echipă bună și au ajutat victima evenimentului rutier. Accidentul s-a produs chiar în fața lor, iar anii de experiență și-au spus cuvântul.
Citește și: Imagini de la accidentul mortal produs pe DN 1, la Băicoi
„Salvatorii au părăsit de îndată autoturismul în care se aflau și au făcut ce știau ei mai bine…să facă cinste meseriei pe care o execută cu atâta abnegație și determinare.
În cel mai scurt timp, unul dintre salvatori a anunțat evenimentul la numărul de urgență 112, iar ceilalți patru aveau să evalueze persoanele implicate. Au analizat fiecare ocupant din cei 5 implicați în eveniment și au acționat pentru asistența medicală în cazul unui bărbat de 45 de ani, rănit grav. Totodată, au sprijinit echipajele medicale pentru executarea manevrelor de resuscitare în situația unei alte victime care se afla în stop cardio-respirator și pentru care a fost prea târziu pentru a o salva”, a povestit ISU Prahova.
Totodată, au asigurat și măsurile specifice în cazul producerii accidentelor rutiere, respectiv balizarea zonei și verificarea bateriei, tocmai pentru a evita producerea unei alte situații de urgență.
„Misiunea lor avea să se termine aici, intervenția fiind continuată de către echipajele SMURD și SAJ sosite la locul evenimentului. Dragi colegi, vă mulțumim pentru că nu ați uitat să fiți oameni și să faceți cinste meseriei voastre!”, a precizat ISU Prahova
