Vremea deosebit de caldă se va schimba la sfârșitul săptămânii. Primele zile ale lunii aprilie vor aduce, în Ploiești, ploi și descărcări electrice. La nivelul județului Prahova, în special în zona de munte, se va înregistra o răcire accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie.
După ce miercuri, 30 martie, temperaturile maxime vor ajunge în Ploiești la 24 de grade Celsius, în primele zile ale lunii aprilie meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii în Prahova.
Citește și: Temperaturi de 24 de grade Celsius în Ploiești. Prognoza meteo pentru trei zile
În Ploiești, primele zile ale lunii aprilie vor aduce ploi și descărcări electrice. Astfel, potrivit prognozei ANM, pentru intervalul 1 aprilie, ora 09.00 – 02 aprilie, ora 09.00, „vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate”.
„Se vor semnala averse posibil însoțite de descărcări electrice, iar vântul va sufla moderat cu unele intensificări ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă în jurul a 9 grade”, a anunțat ANM.
La nivelul județului, primele zile ale lunii aprilie vor aduce o răcire accentuată în special în zona de munte.
„Răcirea va fi accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 9…11 grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 0 grade. Valorile termice vor reveni în limite normale după 6 aprilie, respectiv o medie a maximelor de 16…19 grade și minime de 2…6 grade”, a anunțat ANM.
Ploi și răcire accentuată în zona de munte
La munte, potrivit ANM, evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, care în mare parte din interval se vor situa între -4 și 2 grade, cu excepția dimineților de 3, 4 și 5 aprilie, când se va ajunge la valori de -8…-6 grade.
În zona de munte, potrivit ANM, „după 30 martie, temporar vor fi precipitații, iar mai ales în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cantitățile de apă vor fi însemnate”.