- Publicitate -

Două prahovence sunt acuzate de procurorii anti-corupție că au falsificat documente pentru a obține ilegal fonduri europene

Două femei din Prahova au fost trimise în judecată de procurorii DNA Ploiești, fiind acuzate că ar fi depus un document inexact în baza căruia ar fi a obținut ilegal fonduri europene în valoare de 172.932 lei.

Comunicatul DNA Ploiești:

- Publicitate -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

și sub control judiciar a unei alte inculpate, mătușa celei dintâi, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

- Publicitate -

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, prima dintre inculpate ar fi depus, la 23 iunie 2015, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Prahova, un document inexact (contract de vânzare cumpărare a unui teren în suprafață de 12.833 m.p.) prin care atesta că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

În demersul său, inculpata ar fi beneficiat de ajutorul celeilalte inculpate care i-ar fi vândut formal, prin tranzacții succesive, terenul respectiv la un preț supraevaluat, justificând aparent legal îndeplinirea condiției impuse de Autoritatea contractantă în vederea obținerii de fonduri nerambursabile.

- Publicitate -

Prin această conduită, prima dintre inculpate a obținut fonduri în valoare de 172.932 lei.

Pe parcursul desfășurării anchetei, mătușa beneficiarei fondurilor nerambursabile ar fi încercat să influențeze declarațiile și conduita unora dintre martori, prin aceste demersuri încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul judiciar.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma menționată anterior.

- Publicitate -

În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii față de cele două inculpate.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -