Povestea veteranului de război din Cheia ajuns la 100 de ani. Trăiește de 80 de ani cu un glonț lângă inimă!  FOTO

0

Într-una dintre zilele în care Baba Dochia își dezbrăca din cojoace și în care iarna și primăvara se luptau pentru a-și impune supremația, am plecat spre zona Munților Ciucaș. Aflasem că la Cheia trăiește unul dintre puținii veterani de război pe care-i mai avem și care, în acest an, a împlinit un secol de viață. L-am găsit pe Ștefan Buzăianu în locul unde s-a născut, unde a copilărit, unde i-au fost oblojite rănile fizice și sufletești ale celei mai dure perioade din viața sa și unde și-a trăit și restul zilelor. A fost împușcat, iar de opt decenii parte din corpul său a devenit și un glonț cu care s-a ales în luptele contra rușilor. I s-a fixat în vecinătatea inimii, dar organismul i l-a acceptat.

Când întâlnești astfel de oameni, ultimii dintre cei care au trăit cel De-al Doilea Război Mondial, n-ai cum să nu fii măcinat de curiozitatea acelor timpuri. Noi le cunoaștem din rândurile scrise și rescrise, ei le cunosc de atunci, de acolo. Pentru noi sunt înșiruiri de ani, de lupte, de nume, de vieți pierdute, de hărți redesenate. Pentru ei sunt episoade ale vieții în care timpul parcă a „înghețat“. Sunt imagini și dureri pe care le-au purtat de-a lungul vremii. Sunt momentele în care moartea le-a suflat în ceafă, secerându-le camarazi, rude, unde tonul „muzicii“ era dat de comandații care le ordonau tragerea sau retragerea, „concertul“ mitralierelor și obuzelor fiind permanent, unde viitorul n-avea pic de contur, ci era îmbrăcat doar de dorința de a scăpa de ploaia de gloanțe, unde pământul era udat în permanență cu sânge, unde nu știai ce te doare mai tare: noua rană sau foamea…

Amintiri de pe front

Ștefan Buzăianu s-a născut în 1921, la poalele Ciucașului, într-o familie cu zece copii, el fiind cel mai mare dintre cei cinci băieți. A făcut școală doar până la 12 ani, iar de la 15 ani s-a angajat la Fabrica de mucava, unde a lucrat până în 1941. În februarie 1942 i-a venit ordinul de încorporare. Războiul l-a purtat până la Novorossiisk. Poveștile cu drumul, cu camarazii de război, cu toate momentele de atunci sunt multe, dar nea Ștefan le povestește cu o precizie și cu detalii de zici că i s-au întâmplat ieri. Doar că vârsta își spune cuvântul și obosește, iar glasul începe să-l lase. Pe ici-colo îl mai ajută copiii și nepoții care au crescut cu poveștile din război.

Una la care se oprește ori de câte ori este întrebat de momentele trăite la ruși este cea în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari. Dacă a supraviețuit împușcăturii, nea Ștefan a crezut că nu va rezista transportului până la punctul medical. Își aduce aminte cum a fost așezat și dus cu targa improvizată, de haosul, mizeria și lipsurile din punctele medicale, de modul în care a fost „aruncat“ într-o mașină unde erau transporați ca niște cartofi și cum a fost lăsat aproape de port pentru a fi preluat, ulterior, de un vas nemțesc pentru a ajunge, din nou, pe pământ românesc.

De frica morții însă, de care nici acum n-a scăpat, după cum mărturisește, a reușit să supraviețuiască. Dar cum războiul și moartea sunt cei mai buni prieteni, și pe drumul de întoarcere a simțit din nou cum este să fii cu „sabia deasupra capului“. Vasul în care se afla și interlocutorul nostru a fost bombardat de ruși. Au reușit să-l „cârpească“, iar într-un final să ajungă la Constanța unde au fost triați. „A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din niște barăci, eram ținuți pe paie, a fost vai de noi. Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să rămân pe front“, ne-a mai spus nea Ștefan. A rămas pe linia Dunării, iar de aici încep alte povești, despre pândă, despre contrabandiști ai acelor vremuri pe care i-a depistat.

„Suferința trăită diferă mult de istoria scrisă“

Odată cu terminarea războiului a revenit la „vatră“, unde și-a regăsit familia și unde mama sa care era și moașă, care cunoștea tot rostul plantelor și era știută în zonă ca având „leac“, i-a fost principalul medic. L-a îngrijit până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.

Viața și-a urmat cursul. Nea Ștefan și-a întemeiat propria-i familie, iar anii ce au urmat l-au găsit ca pe toți ai locului: fie la câte o fabrică din zonă, fie pe la pădure, fie la câmp. Dar cel mai mult i-a plăcut la cosit, bucurându-se nespus atunci când primea o coasă în dar. Alături de copii (trei – doi băieți și o fată) și, ulterior, de nepoți (șapte. Acum are și zece strănepoți), dădea brazde după brazde, povestindu-le despre anii tinereții și despre vremurile războiului. Își refăceau puterile cu câte o gură de țuică și cu aerul de munte și o luau de la capăt.

„A fost un om cumpătat, un om blând, însă vorba-i era vorbă. Știam că nu trebuie să ne repete dacă ne cerea să facem ceva. Am crescut cu poveștile lui și, da, sunt altceva decât ceea ce găsim prin cărți. Suferința trăită diferă mult de istoria scrisă“, ne-a mărturisit Dragoș Buzoianu, nepotul „preferat“ al lui nea Ștefan și care i-a călcat cumva pe urme, îmbrăcând haina militară.

Astăzi, unul dintre ultimii „mohicani“ are grad de căpitan în rezervă și un dosar cu amintiri, cu actele originale din război, cu fotografii, dar și cu o ecografie în care i se vede glonțul care n-a reușit să-l doboare.

La cei 100 de ani are însă și regrete: cel de a-și fi pierdut partenera de viață, pe unul dintre cei trei copii, dar și pentru că nu s-a putut bucura de bucata de teren pe care a primit-o ca recompensă pentru lupta pe front…

Dar e prea bătrân și a obosit să mai lupte. Se bucură de câte o vizită, așa cum a fost și cea a prefectului de Prahova, Cristian Ionescu, și de momentele în care-și mai poate povesti episoadele care l-au marcat.

Galerie FOTO

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău