După aproape 127 de ani de la înființare, timp în care numele său a fost un brand puternic atat la nivel național cât, mai ales, la nivel internațional, în producerea de mașini de tocat carne, sobe de încălzit cu combustibil solid, obiecte sanitare din fontă, rame și capace de canalizare, etc întreprinderea Flacăra din Ploiești își dă și ea anul acesta obștescul sfârșit. Sâptămâna trecută au început lucrările de demolare a sediului de pe strada Calomfirescu nr.2, în mare secret însă.
Locuitorii de pe strada Muzelor, stradă aflată chiar lângă întreprindere, s-au trezit așadar dimineața în plin șantier cu tot “tacâmul” aferent: zgomot de excavatoare, picamere, gălăgie și – bineînțeles- mult praf. De parcă asta nu ar fi fost destul casele trepidau ca la cutremur. Iritați de aceste lucruri câțiva mai curajoși s-au dus la poarta fabricii să afle ce se întâmplă de fapt dar, mai cu seamă, să atragă atenția șantieriștilor că pereții caselor lor încep să se crape. Nu era prima oară când Fabrica le făcea necazuri. Și pe timpul Împușcatului rugina degajată din Flacăra le făcuse probleme depunându-se pe acoperișurile caselor iar utilajele din Turnatorie le amenițaseră și atunci integritatea pereților.
Șantieriștii au răspuns oamenilor sec că se demolează și că ei au toate actele în regulă. După această “vizită“ a locuitorilor revoltați a apărut și o plancardă pe care scrie negru pe galben “ȘANTIER ÎN LUCRU”. Beneficiar: “Veroskip Trading SRL”, o firmă din sectorul 6 București cu un singur salariat, conform site-ului FIRME.INFO, executant lucrare: “TAB CONSTRUCT SRL” o firmă și ea tot din Capitală, experta în demolări, dar din sectorul 3 de data asta, iar termenul de execuție este, conform pânzei galbene atârnate pe poartă de 1 an. Mai multe n-am putut afla, nimeni nevrând să dea detalii chiar și neoficiale despre ce se va construi acolo în viitor.
Despre pereții crăpați ai caselor, praful și zgomotul degajat de șantier și, mai ales, cine răspunde de ele, iarăși nimic. Sper caîn urma publicării acestor rânduri să se sesizeze cineva.
Cu stimă,
Cristian Marin, locuitor pe strada Muzelor
- Publicitate -
Uzina Flacăra din Ploiești demolată după 127 de ani de la înființare/Casele vecinilor sunt zguduite din temelii – scrisoarea cititorului
- Publicitate -
Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.
Sondaj Observatorul Prahovean
- Publicitate -
Provocarea Observatorul Prahovean
- Publicitate -
- Publicitate -
