spot_img
- Publicitate -

Criză de medici specialiști la spitalul județean de urgență din Ploiești

Data:

Deși Spitalul județean de Urgență din Ploiești a beneficiat de investiții masive în ultimii trei ani, fiind dată în  folosință și o nouă unitate de primiri urgență, principala problemă rămâne deficitul de cadre medicale. Din această cauză, bolnavii care au nevoie de un medic specialist neurolog ajung la spitalele județene din Buzău sau Târgoviște.

- Publicitate -

Potrivit reprezentanților spitalului, jumătate din posturile de medici sunt în prezent neocupate, ceea ce implică dificultăți  majore în realizarea gărzilor.

„În organigramă avem prevăzute 511 posturi de medici. În momentul de faţă, sunt ocupate 252 de posturi de medici. La asistenţi avem prevăzute 1.601 posturi în organigramă şi ocupate 1.279. În top (în privinţa deficitului de medici- n.r.) sunt Neurologia şi ATI-ul”, a declarat Andrei Ilinca, directorul medical al unității pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, la ATI sunt 10 posturi de medici libere, la Neurologie sunt 5 posturi libere, la Cardiologie şi Medicină Internă sunt câte 4 posturi libere, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe sunt 3 posturi libere.

- Publicitate -

„Cu gărzile ne descurcăm foarte greu. Cele mai mari probleme sunt pe Neurologie, unde avem un protocol cu Spitalul Judeţean Târgovişte şi care ne ajută ei în zilele în care nu sunt gărzi şi îi ajutăm şi noi în zilele în care sunt gărzi la noi. Pe Neurologie putem să avem şi peste 50% din zile fără medic de gardă şi transferăm către alte spitale. Transferăm şi la Buzău, când sunt foarte multe cazuri şi nu le mai poate prelua nici Spitalul Judeţean Târgovişte. Pe ATI s-a făcut apel la nişte firme care asigură servicii de ATI şi momentan ne ajutăm de ei. Ne ajută cu acoperirea gărzilor, cu medici. La Cardiologie am reuşit să acoperim gărzile, la Interne avem un procent mic de gărzi neacoperite pentru că ne ajută alte secţii de interne din judeţ”, a explicat Andrei Ilinca pentru sursa citată.

Citește și Spitalul Județean de Urgență Ploiești face angajări. Ce posturi vor fi scoase la concurs

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Localitățile din Prahova cu cele mai mici tarife la apă

După ce am prezentat cum locuitorii din Bucov plătesc...

Cartiere noi pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești

Pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești, din zona...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

43% dintre șoferii testați pozitiv la DrugTest, nevinovați

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor (FACIAS) susține că...

De ce nu se mai trage cu rachete antigrindină

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, denumit...

Nicușor Dan și oponentul lui Putin, câștigător al Premiului Pulitzer

Nicușor Dan, președintele României, s-a întâlnit cu Vladimir Vladimirovici...

O casă mai spaţioasă fără renovări? Începe cu aceste 5 idei

Ca să te bucuri de mai mult spaţiu acasă...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

PSD, dovediți că v-ați învățat lecția! Sprijiniți-l pe Dan!

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul...

Domnule Mihai Polițeanu, cine plătește aceste pagube?

De ani de zile amenajarea, întreținerea și înfrumusețarea domeniului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Comunitatea „La primul bebe” a dotat Pediatria din Ploiești

Datorită proiectului umanitar „La primul bebe”, Spitalul de Pediatrie...

Injecții fără ac. Premieră națională la un spital din Prahova

Injecțiile fără ac, inovație medicală în premieră națională, la...

Conf. Univ. Dr. Dragoș Georgescu se alătură echipei AS Medica Bucov

Conf. Univ. Dr. Dragoș Georgescu, medic primar urolog, doctor...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...
- Publicitate -

Viața unui copil din Ploiești, salvată de medicul Andriescu

Viața unui copil de doar patru ani, din Ploiești,...

Analize medicale gratuite pentru copii, la Dentirad Hospital

În contextul recomandărilor pentru sănătatea copiilor, este esențial să...

Efectele poluării la Ploiești: „Mult mai multe tumori pulmonare”

Ploieștiul este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...