- Publicitate -

Șefa ATI de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cea care s-a implicat enorm în acțiunile de combatere a pandemiei, invitat special la Gala Comunității Prahovene

Data:

Distribuie articolul:

În timpul pandemiei de Covid a avut o atitudine profesionistă și a demonstrat dedicare totală meseriei pe care a ales-o. Este recunoscută la nivelul județului pentru implicarea sa în acțiunile de combatere a pandemiei și nu a ezitat să se afle în prima linie atunci când situația a cerut-o. Șefa secției de ATI a Spitalului Județean din Ploiești, Gabriela Nacu, va fi invitat special la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.

- Publicitate -

Medicul ATI Gabriela Nacu lucrează la Spitalul Județean de Urgență Ploiești de 23 de ani. Alți 5 i-a petrecut tot pe secția de Terapie Intensivă, însă la Spitalul Municipal Câmpina.

Perioada pandemiei, spune Gabriela Nacu, a fost una cumplită pentru toți medicii aflați în prima linie. Și-a făcut meseria cu dedicare și profesionalism, indiferent de riscuri.

„Și acum am rămas cu traume psihice, dar mereu am crezut cu tărie în jurământul lui Hipocrate pe care l-am depus când am ales medicina. Să vezi atâția tineri în saci negri, să asiști la atâta durere…Eu sunt un om puternic, dar perioada pandemiei pe secția ATI ne-a tulburat îngrozitor nu doar pe mine, ci pe toți colegii.

- Publicitate -

Însă eu consider că nu am făcut altceva decât datoria. Am luptat să salvăm pe cât mai mulți, de nenumărate ori epuizați fizic și psihic. Aș face-o oricând din nou, fiindcă asta este …normalitatea vieții mele. Să ajut cazurile grave și foarte grave care ajung în Terapie Intensivă”, ne-a spus medicul Gabriela Nacu.

Tot ea ține să adauge, că în timpul pandemiei de Covid, „am avut pacienți și pe targă, la care am făcut niște impovizații la linia de oxigen, în sensul că am avut oxigen cu derivații, ca dintr-o priză de oxigen să poți să ventilezi două ventilatoare, în condițiile în care am împrumutat paturi de la alte secții. Chiar a fost o luptă contra cronometru în niște condiții extrem de dure”. 

Nici azi, medicul Gabriela Nacu nu poate spune că la ATI lucrurile sunt mai ușoare. Sunt medici puțini, iar cazurile s-au înmulțit.

- Publicitate -

„Sărăcia și lipsa de educație fac ca tot mai mulți oameni să ajungă în stare critică. Ignoră problemele de sănătate și ajung la noi când situația deja este nu gravă, ci foarte gravă. Iar noi încercăm să facem față în câți medici suntem tuturor cazurilor. E foarte greu și mă doare când văd că unii ne critică. Suntem oameni și noi, nu Dumnezei”, spune șefa secției ATI a SJU, Gabriela Nacu.

Întreaga sa activitate merită aprecierea comunității.

Puteți  vota nominalizații la Gala Comunității Prahovene pe www.galaprahovei.ro, până pe 19 noiembrie, ora 23:59.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

S-a deschis Bursa Angajatorilor de la Palatul Culturii Ploiești! Oficialități prezente la eveniment

La deschiderea târgului sunt prezenți ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu,...

Cine este suspectul uciderii șoferului ridesharing din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Zeci de mii de oameni, în pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva

Record de pelerini la Iași, la pelerinajul de Sfânta...

Spectacol pe cerul din Prahova. Imagini cu aurora boreală, surprinse la Tomșani

Furtuna geomagnetică, un fenomen produs de o importantă masă...

Bătaie între muncitorii români și albanezi, care lucrau pe stadionul echipei FC Barcelona, din Spania

Mai mulţi muncitori care lucrau pe şantierul stadionului echipei...

Câți bani primesc școlile din Prahova pentru „Săptămâna Verde”

Școlile care au aplicat pentru a primi bani prin...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Zeci de mii de oameni, în pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva

Record de pelerini la Iași, la pelerinajul de Sfânta...

Spectacol pe cerul din Prahova. Imagini cu aurora boreală, surprinse la Tomșani

Furtuna geomagnetică, un fenomen produs de o importantă masă...

Bătaie între muncitorii români și albanezi, care lucrau pe stadionul echipei FC Barcelona, din Spania

Mai mulţi muncitori care lucrau pe şantierul stadionului echipei...
- Publicitate -