- Publicitate -

TikTok recunoaște că România a fost ținta unei rețele ruse care l-a promovat pe Călin Georgescu

Data:

Reprezentanții TikTok au recunoscut că au eliminat abia vineri, la cinci zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale, două rețele, dintre care una asociată cu Rusia, care l-au promovat în mod ilegal pe Călin Georgescu.

- Publicitate -

Brie Pegum, directoarea globală de produs a companiei chineze, a fost audiată marți în Parlamentul European cu privire la rolul jucat de TikTok în alegerile din România. Ea a admis că platforma a înlăturat “rețele” de sute de mii de conturi, una dintre ele afiliată publicației rusești Sputnik, dar abia vineri, 29 noiembrie, la cinci zile după primul tur al alegerilor prezidențiale și cu puțin timp înainte de cele parlamentare.

Pegum a susținut că TikTok s-ar fi ocupat de moderarea conținutului politic legat de alegerile din România înainte de scrutin și că ar fi găsit 66 de mii de conturi false și 10 milioane de urmăritori falși, care au fost eliminate, înainte de alegeri.

Totuși, rereprezentanta TikTok, a admis că alte trei rețele, dintre care cea asociată Sputnik, care avea 140 de mii de urmăritori, au fost blocate ulterior. La acestea se adaugă un cont cu 299 de mii de urmăritori, asociat partidului de extremă dreapta AUR.

- Publicitate -

Răspunsurile oficialului TikTok nu i-au mulțumit pe parlamentarii europeni, iar discuțiile au fost extrem de tensionate. Ei au acuzat că rezultatele lui Georgescu au fost obținute ilegal, în mare parte datorită faptului că a fost favorizat de Tiktok, și al interferențelor străine, mai ales din partea Rusiei, precum și prin “cumpărarea” unor influenceri și a unor conturi false care să-l promoveze.

Europarlamentarul german Alexandra Geese a cerut platformei chineze o transparență mai mare privind modul în care au fost identificați boții, iar Laura Ballarin (Spania) a declarat pentru Euronews că TikTok a făcut “zero autocritică și nici nu a răspuns solicitării de a publica regulile pe care le au moderatorii de conținut”.

Europarlamentara franceză Valérie Hayer a cerut audierea directorului general al TikTok în fața Parlamentului: “Am făcut o solicitare oficială președintelui Metsola. Algoritmii nu trebuie să influențeze niciodată campaniile noastre electorale. Nu există democrație fără corectitudine”, a scris ea pe X.

- Publicitate -

Comisiei Europeană, care este singura autoritate ce poate suspenda sau amenda marile platforme sociale în țarile UE, a precizat în cadrul audierilor că ancheta asupra situației este în desfășurare și că compania chineză are termen până pe 13 decembrie pentru a răspunde altor chestiuni încă nelămurite.

“Va trebui să evaluăm rezultatul înainte de a ajunge la o poziție”, a declarat reprezentantul executivului european.

Specialiștii atribuie succesul lui Georgescu, care a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, unei combinații de sute de conturi false și conținut inexplicabil viralizat pe rețeaua chineză, în condițiile în care acesta susține că nu a plătit niciun leu pentru acest tip de promovare.

- Publicitate -

Anterior, autoritățile române au cerut Comisiei Europene să investigheze dacă TikTok respectă legislația UE care obligă platformele să asigure integritatea proceselor electorale, precizând că TikTok a întrerupt orice comunicare cu toate instituțiile publice din România cu săptămâni înainte de alegeri.

Potrivit Biziday.ro, Comisia Europeană a acordat platformei chineze termen până pe 13 decembrie să răspundă mai multor acuzații înaintate de autoritățile române.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Stelian Muscalu: „Creșterea TVA e sinucidere!” Cum o evităm

Creșterea TVA este o măsură fiscală care intră în...

Cum se transformă în Prahova microbuze de top – succesul Aveuro Internațional

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Andrei Volosevici, fostul primar al Ploieștiului, rămâne sub control judiciar

Procurorii au prelungit măsura controlului judiciar pentru Andrei Volosevici,...

Povestea lui Ernest, tânărul din Ploiești care a plecat să cucerească vârful Aconcagua

Ernest Costache, un tânăr ploieștean de 25 de ani,...

Imaginea zilei la Ploiești. Bradul cu bomboane și covrigi din fața blocului

Un reporter a surprins astăzi imaginea zilei din Ploiești....
- Publicitate -

Știri noi

Stelian Muscalu: „Creșterea TVA e sinucidere!” Cum o evităm

Creșterea TVA este o măsură fiscală care intră în...

Domnule primar, o casă din Ploiești se dărâmă peste o stradă

Mi-ar fi ușor să scriu un articol despre cum...

Taxă pe nuntă. Cât costă cununia pe Valea Prahovei

Căsătoria reprezintă un moment de fericire pentru un cuplu,...

Avertisment Flanco: Atenție la ofertele false de pe siteuri clonate!

”Atenție la site-uri si conturi de social media false!”,...

Cum se transformă în Prahova microbuze de top – succesul Aveuro Internațional

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...
- Publicitate -

Emisiuni

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...

200 de Elevi din Prahova unesc comunitatea pentru a ajuta doi frați orfani

Cel mai recent episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” îl...
- Publicitate -

Vox Publica

Domnule primar, o casă din Ploiești se dărâmă peste o stradă

Mi-ar fi ușor să scriu un articol despre cum...

De ce ”ordonanța trenuleț” este o mizerie

Celebra ordonanță trenuleț (OUG 156/2024) a fost publicată în...

Studenții sunt supărați pe limitarea facilităților de transport CFR. De ce?

Românii s-au obișnuit cu pomenile, cu gratuitățile, cu subvențiile,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -

Elena Lasconi, reacție după ce Coaliția a stabilit data alegerilor

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur, într-o postare...

Coaliția a decis data alegerilor prezidențiale. Românii, invitați la urne în luna mai

Liderii Coaliției de guvernare au stabilit, miercuri seară, că...

Crin Antonescu, reconfirmat drept candidatul Coaliției la alegerile prezidențiale

Coaliția de guvernare a stabilit, miercuri seară, ca Crin...

Fosta senatoare Laura Moagher (PSD) s-a angajat la Hidro Prahova

Fosta senatoare Laura Moagher (PSD) s-a angajat la SC...