Au început negocierile pentru formarea unei noi majorități în Consiliul Local Ploiești, după rezultatele alegerilor din 9 iunie. Astăzi, fostul candidat al AUR la Primăria Ploiești, Alexandru Săraru și câștigătorul alegerilor, Mihai Polițeanu, s-au întâlnit pentru a discuta despre ”problemele administrative” ale Municipiului.
Alexandru Săraru, fostul candidat AUR la Primăria Ploiești, care va fi consilier local începând din toamnă, a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Mihai Polițeanu, viitorul primar al Municipiului cu următorul mesaj:
”Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu noul primar ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu . Discuția noastră a fost una constructivă și deschisă, concentrată pe nevoile urgente ale orașului nostru. Ambele părți ne dorim rezolvarea problemelor cu care se confruntă Ploieștiul, inclusiv gestionarea datoriilor considerabile pe care municipalitatea le are în acest moment.
Suntem pregătiți să colaborăm activ în Consiliul Local cu Mișcarea Noi, Ploieștenii și nu vom ignora nici colaborarea cu celelalte formațiuni politice care și-au trimis reprezentanții în Consiliul Local”.
La rândul său, Polițeanu a declarat recent că preferă formarea unei majorități în Consiliul Local Ploiești fără PSD și PNL, partide care vor avea 12 din cele 27 de mandate de aleși locali.
Asta înseamnă că Polițeanu va încerca să formeze o majoritate din consilierii de la Mișcarea Noi Ploieștenii, USR, AUR și România în Acțiune.
”Opțiunea mea, ideal, poate nu se va întâmpla acest lucru, dar ar fi bine să se întâmple pentru că ploieștenii au spus acest lucru, opțiunea mea este să creăm prin dialog, prin compromis, o majoritate alta decât PSD – PNL. Asta nu înseamnă că tăiem orice cale de dialog constructiv cu cei de la PSD sau cei de la PNL. Vreau să avem un dialog constructiv . E normal să facă opoziție, să mă critice, să ne critice. Foarte bine! Ăsta este rolul democrativ al unor partide de opoziție, mai ales că ne ajută și pe noi, și Ploieștiul, să ne țină cu picioarele pe pământ” a spsu Polițeanu după câștigarea alegerilor.
Ce bine ar fi sa nu mai facă parte din CL partidele corupte PSD și PNL!