- Publicitate -

Prahovenii care se pot pensiona cu doi ani mai devreme din cauza poluării. Noi localități din Prahova au fost incluse pe listă

Un proiect de lege adoptat de Parlament va permite prahovenilor din noi localități din județ să se pensioneze cu doi ani mai devreme din cauza poluării. Anunțul a fost făcut de Mircea Roșca, deputat PNL, care a propus un amendament în acest sens. De aceleași facilități vor beneficia integral sau parțial, în funcție de distanță, prahovenii cu domiciliul în localitățile situate pe o rază de 8 km față de locul unde a fost amplasată sursa de poluare.

Proiectul de lege 148/2023 care vizează extinderea localităților în care cetățenii care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, a fost votat în Parlament.

- Publicitate -

Anunțul a fost făcut de deputatul PNL Mircea Roșca. Parlamentarul a anunțat că, la propunerea sa, alte trei localități din Prahova au fost incluse pe lista celor unde se aplică reducerea vârstei de pensionare, fără penalizare.

Citește și: Cine sunt prahovenii care se vor putea pensiona mai devreme cu doi ani, fără penalizare, din cauza poluării

„Persoanele care au locuit în Comarnic, Florești și Valea Călugarească beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

- Publicitate -

Am făcut astfel dreptate pentru prahovenii care au fost afectați de efectele poluării produse de Fabrica de anvelope Victoria din Florești, de Fabrica de Ciment din Comarnic și de Fostul combinat de îngrăşăminte chimice de la Valea Călugărească și am îndeplinit o promisiune făcută celor care așteptau de multă vreme ca această lege să se aplice și lor”, a precizat deputatul PNL Mircea Roșca.

Parlamentarul liberal a prezentat, într-o postare pe Facebook, lista tuturor localităților din Prahova care beneficiază, integral sau parțial, de aceste facilități.

Citește și: Lista completă a localităților din Prahova ai căror cetățeni pot ieși mai devreme la pensie cu 2 ani din cauza poluării

„Astfel prin amendamentul depus de mine, am reușit ca, pe lângă Ploiești și Brazi, să adaug și localitățile uitate, ultra poluate, Valea Călugărească, Florești și Comarnic. Pe lângă locuitorii acestor localități, de aceste facilități vor beneficia integral sau parțial, în funcție de distanță și locuitorii localităților situate pe o rază de 8 Km în jurul locului din care a fost amplasată sursa de poluare: Breaza; Urlați; Băicoi; Adunați; Talea; Berceni; Bucov; Albești; Dumbrava; Râfov; Plopu; Măgureni; Bănești; Filipești de Pădure; Filipești de Târg; Provița De Jos; Scorțeni”, a precizat deputatul PNL Mircea Roșca.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -