Alegeri parlamentare 2020. Candidații din Prahova pe locul 5 la Camera Deputaților

Observatorulph.ro vă prezintă candidații din Prahova de pe locul 5 la Camera Deputaților. Un secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, un deputat, un avocat, un consilier, dar și un administrator de firmă își doresc să obțină un mandat în Parlamentul României la alegerile din 6 decembrie.

PNL Prahova îl propune pe locul 5 pe listele de candidați pentru Camera Deputaților pe Adrian Dupu, care, conform documentelor depuse la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 31, domiciliază în municipiul Iași.

De profesie jurist, acesta a declarat că ocupă funcția de secretar de stat. În declarația de avere depusă în martie 2019 la Agenției Naționale de Integritate, în momentul în care a candidat la Parlamentul European, Adrian Dupu a precizat că deține un apartament în Iași, un autoturism Mercedes, an de fabricație 2017, dar și bijuterii, ceasuri, obiecte de artă în valoare, dobândite în perioada 2002 – 2018, în valoare de 85.000 de euro.

Totodată, la acea dată, a menționat că deține un cont curent în valoare de 9.337 euro. A mai precizat că a acordat trei împrumuturi în nume personal, în valoare totală de 200.000 de euro, dar a menționat că are și un credit, din 2017, scadent la 2022, în valoare de 30.000 de euro.

Ca venit anual în 2018 a declarat că a obținut un salariu ca angajat în Germania în valoare de 75.085,61 euro. În august 2020,

Adrian Dupu, care ocupă funcția de președinte PNL Diaspora – Republica Moldova,  a fost numit, în 2020, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

PSD Prahova propune pe locul 5 pe lista de la Camera Deputaților pe deputatul Andrei Nicolae, cu domiciliul în Vălenii de Munte.

În documentele depuse la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 31 a menționat la profesie Științe Politice și la ocupație deputat.

Conform site-ului Camerei Deputaților, în mandatul 2016 – 2020 a avut 15 luări de cuvânt (în 15 ședințe), din care cinci declarații politice, precum și 91 de propuneri legislative, din care 33 promulgate legi.

Conform declarației de avere de pe site-ul Camerei Deputaților a precizat că deține cotă parte din două terenuri intravilan, din care unul primit donație, în Vălenii de Munte, precum și un teren agricol la Gura Vitioarei, primit donație.

Totodată a menționat că deține cotă parte dintr-o casă de locuit și a precizat că are un credit de nevoi personale din 2017, scadent în 2022, în valoare de 46.254 lei.

Ca venit anual a menționat că a încasat în 2019 suma de 146.016 lei, din indemnizația de deputat.

PMP Prahova l-a propus pe locul 5 pe lista de la Camera Deputaților pe Mihai Severian Dragomir, din Ploiești, care a precizat, în documentele depuse la Biroul Electoral nr. 31, că este de profesie inginer zootehnist, iar ca ocupație a menționat funcția de consilier Gr. 1A.

La alegerile locale din 27 septembrie a candidat pentru funcția de consilier local și pentru funcția de consilier județean.

Potrivit declarației de avere deține un teren intravilan și o casă, precum și un autoturism Skoda Fabia, an de fabricație 2008.

Ca venit anual, Mihai Severian Dragomir a declarat salariul obținut ca director gr. II la AFIR București, în cuantum de 132.981 lei.

Pro România îl propune pe locul 5 pe lista pentru Camera Deputaților pe Adrian Ionescu, din Ploiești, de profesie avocat. Potrivit documentelor depuse la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 31, Adrian Ionescu a menționat că este consilier juridic.

La alegerile locale din 2020 a candidat pentru funcția de consilier local.

În declarația de avere postată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate se precizează că deține un apartament în Ploiești, precum și un credit contractat în 2009, scadent în 2034, în valoare de 52.000 de euro.

Alianța USR PLUS îl propune pe locul 5 la Camera Deputaților pe Ionuț-Radu Munteanu, care, potrivit documentelor depuse la Biroul Electoral de Circumscripție nr.31, este de profesie sociolog-psiholog, iar ca ocupație a menționat că este administrator firmă.

„Îmi doresc astfel să dau un exemplu că se poate, fără pile, fără relații, când se oferă cadrul transparent și democratic, să ajungi să faci parte din schimbare, dacă îți dorești asta. Le mulțumesc colegilor din USR PLUS Prahova pentru că mi-au arătat că au încredere în schimbare și pentru că mi-au oferit cadrul să nu mai stau pe margine”, a scris Ionuț-Radu Munteanu pe pagina de Facebook.

Foto: Facebook

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596