- Publicitate -

Izvorul Tămăduirii 2026: Ce nu ai voie să faci azi, în Vinerea Luminată

Vineri, 17 aprilie 2026, ortodocșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Ziua mai este cunoscută ca fiind Vinerea Luminată și dogmele religioase sunt foarte stricte pentru această zi. Creștinii ortodocși trebuie să petreacă ziua participând la slujbe speciale de sfințire a apei, dar și să aibă momente de rugăciune și reculegere.

- Publicitate -

Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, drept pentru care în această zi nu se spală rufe și, în general, se evită toate treburile casnice. Vinerea Luminată face parte din Săptămâna Luminată, cum este denumită perioada pascală care urmează Învierii Domnului.

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată

Potrivit preoților, în această zi trebuie evitate activitățile gospodărești solicitante, precum spălatul rufelor, curățenia generală sau munca la câmp.

- Publicitate -

Dintre activitățile gospodăriei, pot fi făcute doar cele care nu suportă amânare, cum ar fi hrănirea animalelor.

În rest, credincioșii trebuie să meargă la biserică, să ia apă sfințită, să se roage și să se reculeagă. Fiind zi de sărbătoare religioasă, trebuie petrecută prin sărbătorirea lui Dumnezeu.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -