Zi decisivă pentru interzicerea jocurilor de noroc în Ploiești. Ședință la Consiliul Local

- Publicitate -

Catedrala Naţională se redeschide de Sărbători. Ce e programul

Catedrala Națională se va redeschide publicului după ce din 3 decembrie ea fusese închisă pentru continuarea lucrărilor de la interior.

Astfel, Catedrala Naţională va fi deschisă zilnic, în intervalul orar 09.00-17.00, în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, anunţă Patriarhia Română.

În perioada sărbătorii Naşterii Domnului, a Anului Nou şi a Botezului Domnului, pelerinii şi vizitatorii din întreaga ţară şi din străinătate vor putea să viziteze şi să se închine în Catedrala Naţională.

Catedrala Naţională va fi deschisă în perioada menţionată doar pentru vizitare, nu şi pentru săvârşirea slujbelor liturgice, acestea fiind săvârşite, în continuare, în Catedrala Patriarhală istorică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de pe Colina Patriarhiei, şi la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Începând cu data de 9 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi