Imagini incredibile surprinse în Gorj, cu patru politicieni în rol principal. Aceștia s-au filmat în jurul unei sonde de gaz, iar la un moment dat, unul dintre ei a aprins o brichetă. Ce a urmat puteți vedea în înregistrarea video de la finalul articolului.
Se pare că incidentul, care s-a petrecut în timpul unei filmări pentru un clip electoral, a avut scopul de a evidenția resursele minerale neexploatate din zonă. Cu toate acestea, protagoniștii nu au luat în calcul riscurile la care s-au expus, inclusiv posibilitatea de a provoca un incendiu în pădurea din apropiere.
Senatorul Ion Iordache, care apare în înregistrare, se apără însă și spune că tot ce a vrut a fost să scoată în evidență bogățiile naturale ale județului.
”În cadrul campaniei ”La pas prin Gorj” ne-am propus să punem în evidență resursele județului nostru și să găsim soluții pentru a le pune în valoare.
Sondele neutilizate de la Ciuperceni sunt cunoscute de toți oamenii locului de peste 40 de ani, iar autoritățile responsabile cunosc foarte bine problema.
Intenția noastră a fost să atragem atenția publicului asupra irosirii unor resurse importante și să arătăm gorjenilor că ar trebui să valorificăm astfel bogățiile județului nostru”, a declarat Ion Iordache pentru antena3.ro.
