- Publicitate -

Asociația Dăruiește Aripi, cu sprijinul Rompetrol, înființează Centrul Regional de Boli Autoimune – Autoinflamatorii și Rare

Data:

Rompetrol și Asociația Dăruiește Aripi susțin deschiderea unui Centru Regional pentru Boli Autoimune la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța

- Publicitate -

Asociația Dăruiește Aripi, cu sprijinul Rompetrol, înființează Centrul Regional de Boli Autoimune – Autoinflamatorii și Rare în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Centrul va deservi lunar peste 300 de pacienți, atât adulți cât și copii, din zona de sud-est a României. Pentru prima dată, acești pacienți vor beneficia de o structură dedicată pentru acces la diagnostic precoce și terapii moderne.

Rompetrol investește de peste 20 de ani în proiecte de impact, pentru a dezvolta infrastructura medicală și a facilita accesul la servicii de sănătate și bunăstare tuturor membrilor comunităților noastre. Colaborăm cu ONG-uri specializate, cu instituții medicale de stat, pentru a veni cu soluții la nevoile populației din regiunea Dobrogea.” – Florian Pop, director general Rompetrol Rafinare.

“Noul centru este un proiect pe care l-am gândit după modelul unor centre similare din Europa și pe care l-am transformat în realitate prin implicarea imediată a Asociației Dăruiește Aripi. Este o mare bucurie să am siguranța că pacienții noștri vor beneficia nu numai de un proces terapeutic de înaltă calitate, dar și de o calitate a vieții sporită. Din păcate, prea puțin se vorbește de calitatea vieții unui pacient în România.“- Dr. Ana-Maria Ramazan, medic primar reumatologie și medic specialist pediatru.

Sensuri unice noi pe două străzi din Ploiești

Primăria Ploiești a anunțat, joi, instituirea de noi sensuri unice pe mai multe străzi din Ploiești. Modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente,...
- Publicitate -

Centrul regional găzduit la Constanța este implicat și în programul european EUSTAR și este cel de-al patrulea la nivel național, adăugându-se celor două centre de la București și celui de la Cluj-Napoca.

În viitor, centrul va extinde echipa medicală pentru a deveni un Centru de Excelență în diagnostic și tratament pentru bolile autoimune, hemofilie și boli autoinflamatorii, conectat cu parteneri la nivel european. De asemenea, se va dezvolta un Registru Regional de Boli Autoimune și Rare, care va ține evidența pacienților și va contribui la dezvoltarea de servicii noi dedicate acestora.

„Am creat această structură având în gând nevoile pacienților cu boli rare, ale căror provocări unice necesită o abordare specializată și personalizată. Prin proiectele noastre, ne implicăm acolo unde găsim medici dedicați care vor să crească standardele de îngrijire ale bolnavilor. Este și cazul doamnei doctor Ana-Maria Ramazan care a venit cu acest model de bună practică din străinătate.” – Alina Pătrăhău, președintele Asociației Dăruiește Aripi.

- Publicitate -

În județul Constanța, Rompetrol a sprijinit realizarea unor proiecte de sănătate prin colaborări cu spitale, autorități publice locale și ONG-uri, vizând investiții semnificative pentru îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor medicale. În cadrul Centrului Medical Năvodari, compania a investit 400.000 USD în echipamente de radiologie și ginecologie, contribuind astfel la îmbunătățirea serviciilor medicale pentru comunitatea de aproximativ 50.000 de locuitori. De asemenea, la Spitalul Județean Constanța, Rompetrol a alocat 120.000 USD pentru modernizarea facilităților din secția de obstetrică, asigurând îngrijiri medicale mai bune pentru pacienți, într-un proiect realizat în parteneriat cu organizația Dăruiește Aripi. Rompetrol a furnizat și echipamente de oftalmologie de înaltă performanță pentru Unitatea Medicală din Corbu, contribuind la îmbunătățirea serviciilor medicale din această comună. De asemenea, Rompetrol a dezvoltat parteneriate cu Fundația pentru SMURD, sprijinind astfel diverse proiecte locale.

În plus, compania are în derulare alte inițiative, cum ar fi sprijinul pentru echiparea secției de oncologie la Spitalul de Pneumofiziologie Palazu Mare, inaugurarea unui mamograf pentru Unitatea Medicală Năvodari și dotarea cu echipamente de urgență pentru UPU a Spitalului Județean Constanța.

Anual, Rompetrol investește în proiecte de sănătate peste 1 milion USD.

- Publicitate -

Care e starea de sănătate a lui Iliescu: Suspect de cancer

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat de urgență marți, 10 iunie 2025, la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu"...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Bucegi 12, blocul din Ploiești cu buncăr și recepție de cinci stele

Blocul Bucegi 12 este o poveste despre cum ar...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde...

Bereasca, plin de gropi: „Nu ai, ca șofer, ce să ocolești”

„Relația” șoferilor cu gropile, sau, mai bine zis, craterele...

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
- Publicitate -

Emisiuni

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...

Viticultorii și fermierii: Pro și contra Sistem Antigrindină

Miercuri, 4 iunie 2025, în cadrul unei ediții speciale...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...

Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...

Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Care e starea de sănătate a lui Iliescu: Suspect de cancer

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat...

Doi români, printre victimele atacului din Austria

Miercuri, 11 iunie 2025, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a...

Există legătură între ploi și oprirea Sistemul Antigrindină?

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marți, 10 iunie...

Podul Giurgiu-Ruse, închis temporar. Decizia autorităților

Joi, 12 iunie 2025, începând cu ora 20:00, Podul...
- Publicitate -

Poze indecente cu femei din România, postate de apropiați

Mii de femei au fost fotografiate fără consimțământul lor...

Proiectul Dracula Park se va lansa în România

Dracula Park, un parc de distracții de dimensiuni importante...

Calendarul zilelor libere rămase în 2025

După weekend-ul prelungit de Rusalii, persoanele care lucrează la...

Tren automotor diesel construit în România, gata de lansare

Trenul automotor diesel Leon urmează să fie lansat de...