Deși statul investește milioane de lei în sistemul antigrindină, fermierii susțin că folosirea rachetelor favorizează apariția secetei.
Fermierii vor ca sistemul antigrindină să nu mai fie folosit, deoarece, spun ei, că acesta nu distruge doar grindina, ci și norii, ceea ce duce la lipsa precipitațiilor.
Fermierii din Prahova susțin că nivelul precipitațiilor a scăzut cu 300 de litri pe an, în zonele în care au fost folosite rachete antigrindină, fapt ce a dus la scăderea culturilor cu 30% din cauza secetei.
Vocea fermierilor a ajuns și la Ministerul Agriculturii, iar ministrul Florin Barbu a transmis că în județele Prahova, Vaslui, Buzău și Iași rachetele vor fi lansate doar cu aprobarea sa.
În ciuda acestui fapt, în ultima ședință de guvern s-a aprobat suplimentarea bugetului pentru acest sistem, pentru a putea fi exstins și în partea de nord a țării, mai ales în Suceava.
De asemenea, banii urmează să fie investiți într-un studiu care va determina dacă fermierii au dreptate, deoarece autoritatea care se ocupă de sistemul antigrindină susține că precipitațiile au crescut cu 20% în zone în care a fost folosit.
