- Publicitate -

Programul Casa Verde Fotovoltaice se deblochează. Miercuri are loc o nouă sesiune de validare a instalatorilor

Ministrul Mediului Mircea Fechet a declarat că, miercuri, 22 noiembrie, de la ora 10:00 se va redeschide o nouă sesiune prin care se vor valida potențialii instalatori pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, program care a fost blocat în urma unei decizii a Curții de Apel Oradea.

„Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, în perioada 22 noiembrie, ora 10:00 – 28 noiembrie 2023, ora 23:59.

Înscrierea instalatorilor în program și transmiterea documentelor în vederea validării se fac prin intermediul aplicației, pusă la dispoziția acestora pe pagina de internet a AFM – www.afm.ro .

‼Instalatorii deja validați în prima sesiune din 2023, nu trebuie să se reînscrie și în această sesiune.

”Deschidem o nouă sesiune de înscriere pentru instalatorii care doresc să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice și care îndeplinesc condițiile din ghidul de finanțare. Instalatorii se vor înscrie în aplicație începând de miercuri, 22 noiembrie 2023, ora 10:00, și apoi, cei aprobați, vor încheia contracte de participare cu AFM, vor depune garanția de participare și vor putea să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice persoanelor fizice care îi vor selecta.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, conținutul dosarului de validare și alte informații privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanțare aferent sesiunii 2023, disponibil pe site-ul www.afm.ro”, au scris reprezentanții AFM pe pagina oficială de Facebook.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi