- Publicitate -

Șeful ANPC, filmat când îl sună pe șeful IPJ constanța după ce a fost oprit în trafic de un polițist. ”Să vă tempereze puţin avântul”

O filmare în care actualul șef al ANPC, Horia Constantinescu, îi cere polițistului care l-a oprit în trafic să nu-l legitimeze, a fost făcută publică astăzi.

Incidentul s-a petrecut în luna august a anului 2020, perioadă în care Constantinescu era șeful OPC Constanța.

- Publicitate -

Imaginile au fost publicate de dcnews.ro.

Dialogul dintre agentul de poliţie şi Horia Constantinescu:

Poliţist: Vă rog să îmi prezentaţi documentele.

- Publicitate -

Horia Constantinescu: Da, vă mai prezint o dată legitimaţia.

Poliţist: Nu, mi-aţi prezentat o legitimaţie. Documentele personale şi auto.

Horia Constantinescu: Domnule, am plecat la acest incident. Vă rog eu, sunaţi la 112 sau îl sun eu pe dl Glugă ca să vă tempereze puţin avântul.

- Publicitate -

Poliţist: Da, sunaţi-l pe dl Glugă.

Horia Constantinescu: Da, dacă asta e atitudinea poliţienească…

Poliţist: Nu am voie să vă legitimez?

- Publicitate -

Horia Constantinescu: Ba da, dar eu vă spun că sunt la un incident, mi-au bătut o colegă în hotelul Oxford.

Poliţist: Am înţeles, bănuiesc că sunt organe de poliţie în zonă, se deplasează. Dvs sunteţi intervenţie sau ce?

După acest moment, Horia Constantinescu l-a sunat pe şeful IPJ Constanţa. Iată ce i-a spus.

- Publicitate -

„Alo, îmi cer scuze că vă deranjez la ora asta. Am avut un incident cu o colegă aflată în acţiune în noaptea asta la hotelul Oxford. M-au oprit colegii dvs de la Poliţia Eforie care mă tratează ca pe un infractor”, a spus Horia Constantinescu, moment în care se aude cum poliţistul intervine şi spune „Doamne fereşte, nu a zis nimeni că sunteţi infractor”.

Din conversaţia care a urmat, însă, se pare că nici şeful IPJ Constanţa nu i-a fost de mare ajutor lui Horia Constantinescu. Drept urmare, la finalul apelului telefonic, acesta i-a furnizat datele personale agentului care l-a oprit în trafic.

„E adevărat că alerga maşina, ca să ajung să îmi salvez colega de acolo, că e bătută, scuipată, până ajung colegii dvs. Da, a fost bătută, scuipată. Am plecat din sudul litoralului ca să ajung în Mamaia, la incident. M-au oprit, că alergam maşina spre incident. Da, da, da, acum, sunt două apeluri la 112, al meu şi al colegei bătute. Nu ştiu, o plătesc contravenţia, dacă asta e nevoie. Am înţeles. Eram curios dacă se poate, măcar colegii mei să fie ajutaţi de un echipaj acolo. Am înţeles”, a vorbit Horia Constantinescu cu şeful IPJ Constanţa.

- Publicitate -

VIDEO

Contactat de sursa citată, Horia Constantinescu a declarat:

”Am rugat agentul să îi las documentele, ca să mă duc la intervenţie. Nu aveam numărul de înmatriculare de pe faţă, căzuse într-un incident dintr-o altă acţiune de control, când a dat un alt coleg mai tare cu spatele. Aveam numărul pus sus în geam. Şi l-am rugat pe colegul de la circulaţie să oprească documentele, să mă întorc la ora 7 la ei la Poliţie. O colegă de-a noastră fusese bătută. L-am sunat pe şeful IPJ, pentru că fusesem într-o acţiune comună cu Poliţia în Vama Veche, în pandemie. Nu l-am sunat să spun să nu îmi dea amendă.

- Publicitate -

Colega mea şi o altă colegă erau într-o acţiune unde un reprezentat al unui agent economic avea o efervescenţă şi aşa a înţeles să se manifeste. Eu l-am rugat pe şeful IPJ să verifice, era apel făcut la 112. Nu se aude că l-am rugat să nu îmi dea amendă, sau să dau vreo mită, nimic. Am vrut doar să las documentele şi să mă întorc la o oră ulterioară.

Mi-au dat amendă, mi-au oprit tot. Din ce îmi aduc aminte, m-am întors la poliţie la Eforie şi am semnat toate documentele. Parcă mi-a fost suspendat şi talonul şi m-am dus apoi cu suportul de număr.

Eu nu cred în coincidenţe. Am avut o acţiune în Eforie în ziua aia, şi fostul şef al Poliţiei, care ulterior a fost şi arestat, m-a rugat, pentru fiica sau concubinul fiicei, sau ceva de genul ăsta, să închidem ochii la un beach bar. I-am zis că nu se poate. La acea acţiune am rămas eu fără număr. Probabil ştiau cei din Eforie. Incredibil. M-au oprit cei din Eforie să îmi atragă atenţia că nu am numărul. Da, ştiam, îl aveam în geam. M-am dus, am plătit amenda. E foarte interesant că materiale de acest tip, presupun din arhiva poliţiei, ajung în presă. Foarte interesant. Abia asta e o poveste foarte interesantă. Eu nu am nimic de ascuns. Mi s-a mai suspendat permisul, mi s-a luat talonul”

- Publicitate -

IPJ Constanța a emis un comunicat de presă privind acest incident, potrivit libertatea.ro.

”La data de 1 august 2020, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe D.N. 39. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 46 de ani. Față de acesta au fost luate măsuri legale conform O.U.G. 195/2002. n cauză, la nivelul instituției noastre au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern, cu privire la aspectele sesizate”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -